Secţiunea poloneză a unui scut de apărare american amânată cu trei ani

Un soldat american înaintea ceremoniei de inaugurare a porţiunii româneşti a scutului antirachetă american Aegis Ashore, contruit la baza militară din Deveselu, România, 12 mai 2016.
Un soldat american înaintea ceremoniei de inaugurare a porţiunii româneşti a scutului antirachetă american Aegis Ashore, contruit la baza militară din Deveselu, România, 12 mai 2016. (Daniel Mihăilescu/AFP/Getty Images)

"Probleme tehnice" vor întârzia finalizarea secţiunii poloneze a unui scut de apărare american cu doi ani, până în 2020, a declarat joi ministerul polonez al Apărării.

Segmentul polonez al scutului antirachetă, care este construit în apropiere de coasta nordică a Poloniei în Marea Baltică, face parte dintr-un sistem aparent defensiv al NATO care, după finalizare, se va întinde din Groenlanda până în insulele Azore.

Ministerul polonez al Apărării a afirmat că autorităţile americane i-au comunicat că au avut loc întârzieri in procesul de construcţie la Redzikowo şi că acestea cad în răspunderea contractorului.

Directorul Agenţiei pentru Apărare împotriva Rachetelor (MDA), general-locotenentul Samuel Greaves, a recunoscut întârzierea în cadrul unei audieri în Senatul SUA care a avut loc joi.

MDA, o unitate a Departamentului american al Apărării, monitorizează instalarea sistemului terestru Aegis Ashore de apărare împotriva rachetelor balistice, sistem produs de Lockheed Martin Co.

Greaves a precizat că, în ciuda întârzierilor, SUA rămâne dedicată finalizării activităţilor de construcţie a sistemului.

Oficiali NATO, care a preluat controlul asupra proiectului în 2016, au afirmat că întregul sistem ar trebui să ofere o apărare împotriva atacurilor lansate de ţări precum Iran şi grupuri precum Al-Qaeda.

Însă planul a înfuriat Rusia, revoltată de spectacolul de forţă pus în scenă de fostul său rival din perioada Războiului Rece în estul Europei, fost comunist.

"Probleme tehnice" cauzate de Legea Holocaustului

Washingtonul a criticat dur un proiect de lege adoptat de Varşovia în luna ianuarie şi care impune termene cu închisoare pentru persoanele care sugerează că Polonia a fost complice în Holocaust. SUA a afirmat că este îngrijorată de repercusiunile pe care le-ar putea avea controversata lege asupra “intereselor strategice şi relaţiilor Poloniei”.

Fostul ministru polonez al apărării Tomasz Siemoniak a declarat că, “în contextul (legii privind Holocaustul), lipsa încrederii s-a adâncit ... ‘Motivele tehnice’ nu sunt decât un pretext pentru a amâna [finalizarea proiectului] până în 2020. Sunt convins că situaţia este un rezultat al deteriorării relaţiilor dintre aliaţi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe