Scandalul Cambridge Analytica. Datele a 2,7 de milioane de utilizatori Facebook din UE accesate inadecvat

(Getty Images)

Facebook a confirmat că datele a până la 2,7 milioane de europeni au fost, probabil, accesate inadecvat de compania Cambridge Analytica, a anunţat vineri Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează Gândul.

Potrivit sursei citate, Facebook a prezentat cifra de 2,7 milioane de utilizatori afectaţi la nivelul UE într-o scrisoare trimisă joi seară, ca răspuns la o solicitare formulată de Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen, informează publicaţia EUObserver.

În scrisoare, Facebook prezintă şi măsurile pentru îmbunătăţirea siguranţei datelor.

"Vom analiza scrisoarea detaliat, dar deja este clar că vor fi necesare discuţii suplimentare cu Facebook pe tema modificărilor care vor fi implementate, mai ales în contextul noilor reglementări europene privind protecţia datelor personale şi pe fondul tematicii referitoare la procesul democratic", a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Reamintim că anterior, Facebook anunţase că datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica.