Salată de sfeclă coaptă cu seminţe de dovleac - gustoasă şi sănătoasă

Salata de sfeclă este un aliment nelipsit din bucătăria românească.
Salată de sfeclă coaptă
Salată de sfeclă coaptă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Pe lângă culoarea apetisantă, salata de sfeclă este săţioasă şi atât de sănătoasă, aducând un aport considerabil de substanţe nutritive, cu un conţinut redus de calorii.

Fiind bogată în minerale şi vitamine, consumul sfeclei, mai ales în sezonul rece ajută la întărirea imunităţii, balansarea metabolismului şi eliminarea toxinelor din organism. Se consumă proaspătă, fiartă sau coaptă. Sfecla coaptă îşi păstrează cel mai bine culoarea vibrantă şi este dulce şi aromată.

Ingrediente:

1 kg de sfeclă roşie şi galbenă,

100 ml oţet balsamic sau de mere,

o rădăcină de hrean rasă fin,

sare după gust,

o linguriţă de seminţe de chimen(opţional),

1/2 ceapă roşie tăiată în rondele,

o linguriţă de ulei de măsline,

2 linguriţe de seminţe de dovleac

Modul de preparare:

Sfeclele se spală bine şi apoi se pun într-o tavă, la cuptor, la foc mediu (175 C) şi se coc 1-2 ore, în funcţie de mărimea lor. Sunt gata când intră uşor furculiţa în ele.

După ce s-au scos din cuptor, sfeclele se lasă deoparte să se răcească, apoi se curăţă de coaja subţire.

Într-un castron de mărime potrivită, sfecla se taie în felii subţiri sau se rade folosind o răzătoare cu ochiuri mari. Câteva felii se pot lăsa deoparte pentru ornat.

În castron se adaugă oţet, sare şi hrean ras, după gust. Opţional, se poate pune şi o linguriţă de seminţe de chimen. Se amestecă uşor, până când toate ingredientele se încorporează.

Pentru ornat, se curăţă o ceapă roşie de mărime mijlocie, din care se taie apoi câteva felii circulare. Rondele obţinute se pot folosi ca atare sau dacă doriţi să eliminaţi gustul şi mirosul astringent a cepei, acestea se pot carameliza pentru câteva minute într-o tigaie încinsă, folosind puţin ulei.

Pe deasupra salatei se aşează feliile de sfeclă lăsate deoparte pentru ornat, apoi se presară seminţele coapte de dovleac şi se stropeşte cu puţin ulei de măsline.

Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură