Salată de conopidă gratinată cu ciuperci - uşoară şi deosebit de savuroasă

Această salată sănătoasă şi hrănitoare pentru organism, vă va cuceri prin combinaţia dintre feliile de conopidă gratinată, ciupercile sote şi dressingul simplu de lămâie cu un gust acrişor deosebit de plăcut.
Conopidă la grill cu ciuperci
Conopidă la grill cu ciuperci (Maria Matyiku / Epoch Times)

Este o soluţie alternativă deosebit de savuroasă a conopidei gratinate la cuptor, fără lactate însă, uşor de preparat, fiind în acelaşi timp o mâncare săţioasă prin aportul de fibre, proteine vegetale şi acizi graşi nesaturaţi din conţinutul ciupercilor. Se poate servi ca atare sau ca aperitiv ori garnitură la diverse feluri de mâncare.

Ingrediente:

o conopidă proaspătă de mărime mediu/mare,

sucul de la o jumătate de lămâie,

sare după gust,

500 g de ciuperci,

3-4 linguri de ulei de măsline,

sare şi piper după gust.

Dressing:

sucul de la o jumătate de lămâie,

100 g ulei de măsline,

câteva rondele de ardei iute sau dulce,

un căţel de usturoi mărunţit (opţional),

1/2 linguriţă de miere,

sare şi piper după preferinţă,

se pun toate ingredientele într-un borcan de sticlă cu capac şi se agită bine,

câteva fire verzi de pătrunjel pentru ornat.


Modul de preparare:

După ce conopida se curăţă de frunze şi se spală bine sub jet de apă rece, se taie pe jumătate, apoi se feliază pe lăţime în bucăţi groase de 1-2 cm. Părţile mici ce cad prin tăiere se pot folosi la prepararea unei paste sau supe cremă.

Feliile de conopidă se fierb fie pe abur, fie în apă clocotită cu sare timp de 1 minut, atât cât conopida să se înmoaie puţin, dar să rămână fermă. Conopida fiartă se strecoară şi se lasă să se răcească complet.

În timp ce conopida se răceşte, se pot prepara ciupercile. Mai întâi, ciupercile se curăţă de impurităţi, apoi se îndepărtează partea tare dinspre rădăcina ciupercii, fără însă a se îndepărta partea fragedă a cozii.

Ciupercile se feliază, apoi se pun într-o tigaie, în care se adaugă două linguri de ulei şi se fierb la foc mediu amestecând din când în când. Când sucul pe care îl lasă ciupercile scade şi feliile încep să prindă o crustă aurie se ia de pe foc şi se lasă deoparte.

Feliile de conopidă scurse de apă se pun pe plită sau grătar şi se rumenesc pe ambele părţi. Când sunt gata, se aranjează pe un platou, se stropesc cu zeama de la o jumătate de lămâie.

Ciupercile se pun peste feliile gratinate de conopidă, iar pe deasupra se toarnă dressingul preparat din sucul de lămâie, ulei, sare, usturoi, miere şi piper.

Pe deasupra se presară verdeaţă şi opţional câteva rondele fine de ardei dulce sau iute, după preferinţă.

Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură