"Să vă fie frică, studenţii se ridică" - Protest în Oraşul Revoluţiei

Deşi sunt în vacanţă, studenţi din 15 centre universitare au venit în oraşul Revoluţiei, Timişoara, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de modificările din domeniul justiţiei promovate de coaliţia PSD-ALDE, care, în opinia lor, "ar putea marca un regres semnificativ în evoluţia statului de drept din România".
Protest al studenţilor în Timişoara
Protest al studenţilor în Timişoara (Costi Duma)

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a organizat sâmbătă seară, în Piaţa Operei din Timişoara, un protest împotriva modificărilor care vizează legile Justiţiei şi codurile penale, la care au participat studenţi din 15 centre universitare.

Peste 200 de tineri au manifestat în centrul oraşului, toţi liderii de organizaţii studenţeşti şi studenţi reprezentanţi din toată ţara, prezenţi la Adunarea Generală ANOSR.

Tinerii au adus cu ei un sicriu pe care scria "Justiţia", învelit în tricolor, l-au aşezat în Piaţa Operei, după care au aprins candele în jurul lui.

"Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara", "Uniţi salvăm toată România", "6,6, vin studenţii", "Să vă fie frică, studenţii se ridică", au strigat tinerii, care au plecat în marş de la Complexul Studenţesc până în Piaţa Operei din Timişoara, oraşul din care au pornit libertatea şi democraţia din ţara noastră.

Protest al studenţilor în Timişoara
Protest al studenţilor în Timişoara (Costi Duma)

S-au putut observa mesaje precum "Visul meu din studenţie, o ţară fără hoţie", "Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi", sau "Am venit din toată ţara, protestăm la Timişoara".

Protest al studenţilor în Timişoara
Protest al studenţilor în Timişoara (Costi Duma)

"Nemernicii ăştia care nu fac altceva decât să încerce să-şi salveze pielea în fiecare zi, schimbă legile, pe repede înainte, pe paste forward, fără să-i intereseze cât de puţin de tot ce înseamnă un proces legislativ democratic, transparent şi echidistant şi echitabil în această ţară. Pentru oamenii ăştia, pentru că îmi doresc ca ei să simtă şi să audă, să ne audă foarte bine că suntem aici, pentru oamenii ăştia am ieşit aici astăzi în această seară, să le spun foarte tare şi foarte răspicat că nu aşa se fac legile în ţara asta, nu aşa, dragi politicieni, nu aşa, vă rog", a declarat un student la portavoce.

Protest al studenţilor în Timişoara
Protest al studenţilor în Timişoara (Costi Duma)

"Cred că astăzi trebuie să ne facem auzită vocea atât de tare, să simtă că le respirăm în ceafă, că suntem prezenţi şi că nu pot să facă doar ce vor ei în ţara asta. Trebuie să ne asculte, pentru că toate deciziile pe care ei le iau astăzi au un impact asupra noastră, a părinţilor noştri, a bunicilor şi vor avea impact peste multe generaţii şi ne vor afecta mult mai mult decât credem noi", a mai precizat tânărul.

Pentru a viziona materiale video de la protestul studenţilor intraţi aici, aici, aici şi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne