Ryanair foloseşte bandă adezivă pentru a-şi repara avioanele

(JOSEP LAGO / AFP / Getty Images)

Un avion al companiei low-cost Ryanair, cu 200 de pasageri la bord, a trebuit să se întoarcă la Londra, după ce banda adezivă folosită pentru a lipi un geam din cabina pilotului a dat semne că va ceda.

Înainte de decolare, pasagerii au observat echipa de la sol care a lipit parbrizul cu bandă adezivă, relatează portalul 7sur7.

Avionul a decolat apoi de pe aeroportul Stansted cu destinaţia Riga, Letonia.

Autoritatea Irlandeză de Aviaţia (IAA) a anunţat că banda adezivă a fost folosită la măsură de precauţie suplimentară pentru a asigura etanşeitatea parbrizului.

Aparent, însă, aceasta nu a fost suficientă, iar pilotul a decis să întoarcă avionul din drum la numai 20 de minute după decolare.

Ryanair se apără explicând că a urmat procedurile normale de siguranţă şi că nici pasagerii, nici echipajul nu au fost în pericol. Însă pasagerii au altă opinie.

Unul dintre ei, Anthony, de 33 de ani, din Londra, a povestit: "Am fost îngroziţi. Vedeam cum oamenii de la mentenanţă foloseau banda adezivă. După decolare, pilotul ne-a anunţat că, din cauza avariilor de la parbriz, trebuie să ne întoarcem".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne