Rusia: un pas mai aproape de URSS. Kremlinul strânge şurubul cu presa străină

Parlamentul rus ia în considerare o nouă lege pe baza căreia zeci de organizaţii media străine în limba rusă vor fi oprite să mai opereze pe teritoriul Rusiei.
(Captură Foto)

Consiliul Federaţiei Ruse, camera superioară a Parlamentului Rusiei, dezbate în prezent noi legi care vor forţa organizaţiile media în limba rusă să dezvăluie cum sunt finanţate. Companiile media care primesc bani din străinătate vor fi forţate să se înregistreze ca “agenţi străini”, expunându-le la o monitorizare intensificată din partea statului.

Leonid Klimov, directorul Comitetului pentru Protejarea Suveranităţii de Stat din Consiliul Federaţiei, a declarat că proiectul de lege va fi aplicat tuturor organizaţiilor media străine care transmit în limba rusă, chiar dacă sunt înregistrate în afara Rusiei.

Organizaţiile media care eşuează să se înregistreze ca “agenţi străini” vor fi închise, a precizat Klimov.

Kremlinul a minimalizat până acum propunerile, iar purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că proiectul de lege încă necesită o “elaborare semnificativă”.