Rusia simte gustul sancţiunilor: aluminiul nevândut se adună în grămezi tot mai mari

Aluminiu
Aluminiu (Getty Images)

Kremlinul continuă să simtă forţa sancţiunilor impuse de SUA, în condiţiile în care cantităţi masive de aluminiu nevândut se adună la fabricile din ţară.

Rusal, una dintre cele mai mari companii producătoare de aluminiu din Rusia, a fost forţată să stocheze produse la o fabrică din Siberia după ce sancţiunile SUA au împiedicat compania să vândă metalul către baza sa globală de consumatori, potrivit site-ului Express.co.uk.

Gigantul rus, controlat de magnatul Oleg Deripaska, produce aproximativ 6% din aluminiul global, însă preşedintele american Donald Trump a blocat accesul companiei la industria globală a aluminiului în valoare de 140 miliarde de dolari.

Clienţilor americani ai Rusal, printre care producători de citii de Coca-Cola şi piese de automobile, li s-a interzis să facă afaceri cu Rusal. Alte ţări, precum Japonia, au urmat exemplul Statelor Unite.

Compania de holding, En, a lui Deripaska deţine 48% dintre acţiunile Rusal şi un raport publicat anul trecut de Bloomberg a confirmat faptul că 14,4% dintre veniturile companiei – adică 1,4 miliarde de dolari – au provenit din comerţul cu SUA.

Washingtonul a confirmat că sancţiunile i-au lovit pe Deripaska şi pe alţi magnaţi deoarece aceştia profită de pe urma unui stat rus implicat în “activităţi ostile” în jurul lumii.

Potrivit Indicelui Miliardarilor de la Bloomberg, Deripaska a pierdut aproximativ 15% din averea sa, circa 1,1 miliarde de dolari.

În urmă cu câteva zile, Deripaska a vizitat fabricile sale din Saianogorskpentru a avea o întâlnire cu uşile închise pe tema crizei care îi afectează compania.

Spaţiul de stocare al companiei Rusal se umple rapid cu aluminiu nevândut şi directorii companiei din Saianogorsk au fost forţaţi să închirieze spaţii suplimentare pentru surplusul nevândut.

O sursă a declarat pentru Reuters: “Vânzările de aluminiu s-au prăbuşit. Şi acum, surplusul de aluminiu este depozitat chiar şi în zonele de producţie”.

Un contractor la cele două fabrici Rusal din Saianogorsk a precizat că grămezile de aluminiu, urcate pe paleţi, se măresc rapid. El a afirmat că producţia fabricată în două zile ar putea umple cinci vagoane de tren, precizând că a trecut deja o săptămână de când a început să crească stocul de aluminiu.

“Vă puteţi imagina o săptămână? Există foarte mult aluminiu acolo, foarte mult. Este depozitat, nu este livrat”, a menţionat contractorul.

Germania ar putea fi prima ţară care îşi va exprima îngrijorarea faţă de efectele pe termen lung ale sancţiunilor americane asupra industriei ruseşti.

În condiţiile în care industria germană are nevoie de materie primă, WirtschaftsVereinigung Metalle, un grup de lobby pentru 655 de companii specializate în metale, a cerut politicienilor germani să ia măsuri rapide pentru fi evitată o criză economică.

Grupul a afirmat că din cauza sancţiunilor americane aplicate împotriva United Co. Rusal, unele uzine europene ar putea fi forţate să-şi închidă porţile, iar unii producători auto germani ar putea fi, de asemenea, afectaţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie