Rusia, prima destinaţie in străinătate a noului preşedinte chinez

Liderul Partidului Comunist Chinez şi preşedintele Chinei, Xi Jinping (Ed Jones-Pool / Getty images)
Epoch Times România
20.03.2013

Xi Jinping, noul preşedinte al Chinei, urmează să se deplaseze vineri în Rusia, în prima sa vizită în străinătate în calitate de şef al statului, într-un efort de consolidare a relaţiei chino-ruse marcată de economii complementare şi interese strategice comune în faţa occidentalilor.

Învestit săptămâna trecută în funcţia de preşedinte al Republicii Populare după ce a luat frâiele Partidului Comunist, în luna noiembrie, Xi Jinping răspunde astfel invitaţiei din partea lui Vladimir Putin, care a efectuat o vizită în China în 2012, la mai puţin de o lună de la reinstalarea sa la Kremlin pentru al treilea mandat prezidenţial.

În ultimele două decenii, schimburile comerciale au dominat relaţia chino-rusă, Moscova furnizând Beijingului tehnologii militare şi spaţiale, precum şi petrol, în timp ce a importat masiv produse de larg consum chineze.

China a fost în 2012, pentru al treilea an consecutiv, primul partener comercial al Rusiei, cu o creştere de 11,2% a volumului schimburilor comerciale, ce au totalizat 88,2 miliarde de dolari, potrivit datelor statistice chineze.

La nivel regional, Moscova şi Beijingul sunt cele două viori principale în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), orientată în special pe lupta împotriva islamismului radical şi a separatismului în Asia Centrală.

La nivel global, cele două mari puteri se regăsesc frecvent pe poziţii comune în faţa ţărilor occidentale la Consiliul de Securitate al ONU.

De la începutul revoltei împotriva guvernului preşedintelui Bashar al-Assad din Siria acum doi ani, Moscova şi Beijingul au refuzat în mod constant condamnarea regimului sirian.

Într-un interviu publicat marţi, Xi Jinping a numit Rusia ‘vecinul şi prietenul nostru’, menţionând că prima sa vizită după preluarea mandatului demonstrează ‘importanţa’ pe care Beijingul o atribuie relaţiilor cu Moscova.

Siria şi Coreea de Nord, care a efectuat luna trecuta cel de-al treilea test nuclear, ar urma să ocupe un loc central în discuţiile dintre cei doi şefi de stat.

Într-o manieră generala, Beijingul caută să-şi întărească relaţiile cu Moscova pentru a-şi consolida statutul pe plan internaţional, estimează Dmitri Trenin, şeful Centrului Carnegie din Moscova.

‘Relaţiile (Beijingului) cu Statele Unite ale Americii sunt complicate; există o ruptură cu Japonia şi nici cu India lucrurile nu decurg prea uşor’, afirmă expertul rus, apreciind că ‘trimiterea în lume a unui semnal privind bunele şi solidele raporturi cu Rusia va fi în beneficiul’ Chinei.

Dar ‘chinezii sunt pragmatici, pentru ei economia contează mai mult decât orice altceva, adaugă el.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului, Shen Danyang, a estimat marţi că vizita preşedintelui chinez va ‘impulsiona investiţiile şi cooperarea între cele două ţări’.

Kremlinul a indicat, la rândul său, că o serie de acorduri vor fi semnate, fără să ofere alte detalii.

Potrivit unui responsabil rus al Comerţului, Serghei Sanakoev, mai multe investiţii ar putea fi anunţate, precum şi acorduri comerciale, între care posibilitatea dublării celor 15 milioane de tone de livrări anuale de petrol de către gigantul rus Rosneft către China. Contactată însă luni, Rosneft s-a abţinut de la orice comentariu.

Cooperarea între cele două părţi nu decurge întotdeauna fără probleme, fiecare dintre acestea avându-şi propriile interese: un acord privind livrarea a 70 miliarde de metri cubi de gaze ruse în China pentru o perioadă de 30 de ani se află de ani buni în suspensie.

Liderii celor două ţări se vor întâlni şi 26 şi 27 martie la Durban, în Africa de Sud, cu ocazia summitului marilor ţări emergente BRICS, care include de asemenea India şi Brazilia, informează pesurse.ro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor