Rusia critica Olanda pentru că permite SUA să depoziteze tancuri pe teritoriul său

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că autorităţile olandeze încearcă în mod deliberat să ruineze relaţiile cu Moscova.
Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe. (Captură Foto)
Andrei Popescu
22.12.2016

Zaharova a făcut aceste remarci miercuri în timp ce a condamnat Olanda pentru că permite Statelor Unite să îşi depoziteze tancuri acolo şi pentru o hotărâre judecătorească care a dispus ca mai multe comori crimeene oferite cu împrumut unui muzeu olandez să fie returnate Ucrainei şi nu Rusiei.

„Se pare că autorităţile olandeze au început să simtă gustul distrugerii deliberate a relaţiilor cu Rusia”, a precizat Zaharova.

„Acordăm atenţie rapoartelor privind reluarea activităţii la o unitate militară americană din Olanda, proiectată pentru depozitarea de armament şi echipamente militare grele americane, inclusiv tancuri, vehicule de infanterie şi tunuri automate”, a adăugat ea.

Ministrul olandez de externe, Bert Koenders, a declarat că reacţia Rusiei este „greu de înţeles” şi că desfăşurarea de tancuri americane în Olanda „nu este un act agresiv, ci unul defensiv”.

Săptămâna trecută, un tribunal din Olanda a ordonat returnarea comorilor crimeene către Ucraina, susţinând că „obiectele trebuie să ajungă în Ucraina, ţara de al cărei patrimoniu cultural şi de origine aparţin artefactele”.

Un muzeu din Olanda a împrumutat artefactele înainte ca peninsula Crimeea să fie anexată ilegal de Federaţia Rusă în 2014.

Colecţia de artefacte a fost prezentată publicului în cadrul unei expoziţii de artă din Olanda, numită „Crimeea: Aur şi Secrete ale Mării Negre”. Patru muzee crimeene care au deţinut artefactele au lansat în noiembrie 2014 o tentativă juridică comună pentru a solicita returnarea lor. Totuşi, Kievul a cerut Muzeului Allard Pierson să îi returneze colecţia istorică nepreţuită de obiecte arheologice, susţinând că Ucraina ar trebui considerată proprietarul acestora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor