Rusia avertizează asupra ascunderii lui Serghei şi Iuliei Skripal de către Marea Britanie

Serghei şi Iulia Skripal
Serghei şi Iulia Skripal (Getty Images)

Ambasada Rusiei la Londra a anunţat, marţi, că orice eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, va fi considerată drept răpire a unor cetăţeni ruşi, informează Reuters.

Declaraţiile aparent surprinzătoare ale Ambasadei Ruse au survenit pe fondul unor evoluţii neaşteptate în scandalul Skripal. Presa britanică a anunţat însănătoşirea celor doi şi eliberarea din spital a Iuliei Skripal, însă, în paralel au survenit rapoarte conform cărora acesteia i se refuză asistenţa consulară şi acordarea unei vize de către autorităţile britanice.

Mai bizar, Marea Britanie a susţinut la începutul săptămânii că cei doi ar putea beneficia de un program de anonimizare şi schimbare a identităţii, pentru a scăpa de prezumtive atacuri din partea Rusiei.

Cazul Skripal continuă să ţină prima pagină a ziarelor britanice, fiind motivul oficial al unei mari operaţiuni de expulzare de diplomaţi ruşi de către ţările occidentale.

Autorităţile britanice au afirmat că cei doi au fost otrăviţi de către Moscova cu un agent toxic militar - novicioc - deşi nu s-a specificat modul de administrare.

Evoluţia ulterioară a cazului a ridicat enorme semne de întrebare: nu este clar motivul pentru care Rusia l-ar otrăvi pe fostul colonel, nu este clar dacă agentul toxic este, până la urmă, novicioc şi nu este clar cum a ajuns Marea Britanie la concluzii privind agentul folosit şi utilizarea sa de către Rusia.

Numeroşi specialişti au eşuat să stabilească că agentul fusese produs de Rusia.

Pentru a adăuga gaz pe foc, un medic al spitalului din Salisbury, unde s-a afirmat că fuseseră admise 40 de persoane otrăvite cu neurotoxine a scris unei publicaţii britanice subliniind că numărul celor admişi este de 3 şi că nici unul nu manifesta simptome ale otrăvirii cu agenţi neurotoxici.

Însănătoşirea celor membri ai familiei Skripal este şi ea un semn de întrebare, dat fiind că novicioc este un agent extrem de puternic, iar victimele nu pot fi recuperate de pe urma atacurilor.

Dacă cei doi vor fi mutaţi în secret într-un alt loc, se va pierde ocazia de a afla versiunea lor asupra evenimentelor (de la 4 martie), a precizat reprezentanta diplomaţiei ruse de la Londra.

"Lumea, neavând oportunitatea de a interacţiona cu ei, va avea toate motivele să vadă în asta o răpire a doi cetăţeni ruşi sau cel puţin izolarea lor", se menţionează în declaraţia postată pe site-ul ambasadei ruse în Marea Britanie.

Iulia Skripal a părăsit luni spitalul în care era îngrijită de la otrăvirea sa, împreună cu tatăl său. Potrivit BBC, Iulia Skripal (33 de ani) a fost dusă într-un loc sigur, în timp ce tatăl său este în continuare spitalizat.

Serghei şi Iulia Skripal, care locuiau în Marea Britanie, au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra a acuzat deschis Rusia de implicare în acest caz şi a anunţat expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic.

În urmă cu două săptămâni, Ministerul de Externe rus a anunţat că Marea Britanie trebuie să-şi reducă în termen de 30 de zile numărul de reprezentanţi ai ambasadei şi consulatelor sale în Rusia până la nivelul la care se ridică numărul de membri ai personalului diplomatic rus din Marea Britanie.