Rothschild poster-boy Emmanuel Macron: "Franţa nu va recunoaşte Palestina"

Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron.
Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron. (Getty Images)

Noul preşedinte francez Emmanuel Macron a reiterat că nu va recunoaşte Palestina ca stat deoarece gestul nu va fi benefic relaţiilor dintre Israel şi Franţa.

Macron, un anonim angajat al Băncii Rothschild, a acumulat averi de milioane de euro, ajungând partener al organizaţiei în numai trei ani.

În timpul campaniei sale prezidenţiale Macron a declarat că sprijină o soluţie cu două state a conflictului palestinian, şi că recunoaşterea Palestinei ca stat va dăuna stabilităţii, astfel că nu va risca viitorul relaţiei cu Israelul pentru a avansa agenda palestiniană.

În ultimii ani în Franţa, înainte de apariţia valului de atentate teroriste, se consolidase o mişcare civilă care propune popularizarea cauzei palestinienilor şi aducerea la cunoştinţa publicului a problemelor pe care le înfruntă palestinienii în Cisiordania şi în special în Fâşia Gaza, care se află sub embargo israelian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe