România Liberă: Fiul unui om de afaceri a ajuns secretar de stat după ce Rovana Plumb s-a împrumutat de la tatăl său

Fiul unui om de afaceri din Târgovişte a ajuns secretar de stat în subordinea ministrului delegat pentru Fonduri Europene, după ce fostul ministru Rovana Plumb a luat împrumut de la afacerist 63.000 lei.
Rovana Plumb
Rovana Plumb (Florin Chirila/Epoch Times)

În 2016, Rovana Plumb a luat 63.000 de lei cu împrumut de la omul de afaceri Ion Neculăescu. În ianuarie 2017, Rovana a devenit ministru delegat pentru fondurile europene. Tot atunci, fiul lui Neculăescu a devenit secretar de stat în subordinea doamnei Plumb, dezvăluie România Liberă.

Suma de 63.000 de lei i-a fost necesară pesedistei Plumb pentru a fi împrumutată mai departe de către aceasta Partidului Social-Democrat. Generosul care i-a dat banii a fost Ion Neculăescu, un om de afaceri din Târgovişte.

Fiul acestuia, Laurenţiu-Adrian Neculăescu, a fost secretar de stat vreo trei luni în subordinea Rovanei Plumb, la Ministerul Dezvoltării. Acum, Neculăescu junior este secretar de stat la Ministerul Mediului.