România are un nou ministru al Apărării. Interimar. Iohannis a semnat decretul

Vicepremierul Ciolacu va fi ministru interimar al Apărării, preluând, temporar, funcţia lăsată vacantă de Adrian Ţuţuianu.
Marcel Ciolacu (Facebook)
Loredana Diacu
06.09.2017

Preşedintele Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care vicepremierul Marcel Ciolacu preia interimatul la Ministerul Apărării, după demisia lui Adrian Ţuţuianu.

Reamintim că Tudose i-a cerut demisia lui Ţuţuianu după ce în spaţiul public a apărut informaţia că MApN nu are bani să plătească soldele/lefurile angajaţilor, în septembrie acestea urmând să fie achitate eşalonat. Potrivit premierului, ar fi fost vorba de o proastă comunicare.

Acelaşi premier, marţi seară, a transmis ministerelor de forţă, via un interviu la Antena 3, că, dacă vor "continua să se joace" cu genul acesta de mesaje vor răspunde, căci este vorba "despre ce înseamnă imaginea României, stabilitatea României".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor