Roberto Mancini, prezentat oficial ca noul selecţioner al Italiei

Fostul tehnician al echipelor Inter Milano şi Manchester City a semnat un contract valabil doi ani de zile cu Federaţia Italiană de specialitate, obiectivul principal fiind calificarea "Squadra Azzurrei" la EURO 2020.
Italianul Roberto Mancini.
Italianul Roberto Mancini. (Mike Hewitt / Getty Images)

Antrenorul Roberto Mancini este noul conducător principal de joc al primei reprezentative de fotbal a Italiei, urmând ca, potrivit Federaţiei de specialitate din această ţară (FIGC), să aibe ca obiectiv principal calificarea naţionalei la turneul final EURO 2020.

Naţionala Italiei rămăsese fără selecţioner în luna noiembrie a anului trecut, după ce selecţionerul de atunci Gianluigi "Gigi" Buffon s-a retras după înfrângerea suferită de aceasta în barajul în faţa Suediei, care a consfinţit ratarea calificării la CM 2018.

Italianul în vârstă de 53 de ani nu era liber de contract, dar pentru a putea prelua destinele noii sale echipe, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu conducerea clubului de fotbal rus Zenit Sankt Petersburg.