"Revoluţia fiscală" a PSD, gaură de miliarde la buget

Măsurile fiscale pe care PSD-ul se grăbeşte să le implementeze nu doar că au stârnit valuri de indignare în România - sindicaliştii ameninţând cu grevă generală la nivel naţional - dar, în plus, riscă să destabilizeze grav bugetul, arată Consiliul Fiscal.
Ionuţ Dumitru. 3 Aprilie 2015
Ionuţ Dumitru. 3 Aprilie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Faimoasa "revoluţia fiscală" prin care PSD-ul a reuşit să îşi pună în cap şi sindicate, şi patronat şi societate civilă ar produce o pierdere de 5,2 miliarde de lei la buget, iar deficitul ar sări de limita de 3% asumată de România, se arată în opinia Consiliului Fiscal care a avizat negativ proiectul Finanţelor de modificare a Codului Fiscal.

„Analizat în izolare, impactul pachetului de modificări fiscale implică o pierdere de circa 5,2 miliarde de lei, în timp ce o evaluare a măsurilor de compensare identificate în Nota de fundamentare nu indică acoperirea în întregime a acesteia. Cu toate acestea, o asemenea abordare nu este potrivită – impactul identificat este condiţionat de ipotezele cu privire la creşterea salariilor brute care au drept sursă de provenienţă inclusiv creşterea masivă a remunerării salariaţilor din sectorul public în baza legii salarizării unitare, cu consecinţe majore asupra dimensiunii cheltuielilor bugetare”, se arată în opinia semnată de preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru şi preluată de Gândul.

Potrivit sursei citate, Consiliul fiscal nu poate certifica, în lipsa unei construcţii bugetare complete, respectarea ţintelor bugetare asumate prin Strategia Fiscal-Bugetară şi, în esenţă, nedepăşirea nivelului de 3% din PIB al deficitului bugetului general consolidat.

„Mai mult, Consiliul fiscal îşi reiterează obiecţiile cu privire la abordarea conform căreia plasarea persistentă în vecinătatea imediată a nivelul de referinţă de 3% ar fi un fenomen benign – nu doar că o astfel de abordare intră în flagrantă contradicţie cu regulile fiscale instituite de legislaţia naţională şi cea europeană (Braţul preventiv al Pactului de Stabilitate şi Creştere, Compactul fiscal), dar o asemenea conduită vulnerabilizează poziţia finanţelor publice, privând-o de spaţiu fiscal în eventualitatea manifestării unor şocuri adverse. În acest sens, Consiliul fiscal consideră că propunerea de modificare a Codului fiscal este de natură să contribuie la lărgirea deficitului bugetar efectiv şi a celui structural”, se mai arată în document.

Articolul integral poate fi citit aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie