Remaniere la orizont. Chirica: Acest nou scandal arată o stare de spirit în PSD!

Noul scandal din PSD, cel stârnit de tensiunile dintre Tudose, care nu le mai vrea pe Shhaideh şi Plumb în guvern, şi Liviu Dragnea, arată o stare de spirit în partid.
Mihai Chirica
Mihai Chirica (Facebook)

Tudose este al doilea premier care spune că "dacă nu este lăsat să-şi facă actul de guvernare aşa cum crede de cuviinţă şi aşa cum va fi întrebat la sfârşitul exerciţiului său de prim-ministru, îşi pune demisia pe masă", a atras atenţia, miercuri, primarul Iaşului, Mihai Chirica.

În opinia lui Chirica - exclus din PSD după opinii critice la adresa lui Dragnea - reuniunea de joi a Comitetului Executiv Naţional al PSD în cadrul căreia se va discuta remanierea guvernamentală cerută de Tudose va fi cu siguranţă una fierbinte, chiar dacă nu va da în clocot, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte situaţii.

"Acest nou scandal arată o stare de spirit în PSD. Şi nu este neapărat o stare de divizare, pentru că oamenii raţionali din PSD înţeleg că lucrurile trebuie dirijate spre binele şi interesele României şi ale românilor, şi mai puţin spre interesele personale ale oricărui membru de partid, indiferent ce rang poartă el", a declarat Chirica, citat de Agerpres.

Reamintim că liderii PSD se vor întruni joi în CExN, urmând să discute despre situaţia remanierii guvernamentale. În cadrul şedinţei ar urma să fie tranşate şi raporturile guvern - partid, anunţă marţi premierul Tudose, la finele unei întâlniri-maraton cu şeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne