Recunoştinţa - o virtute specială legată de memoria inimii

Aminteşte-ţi că poţi să schimbi lumea dacă poţi privi viaţa şi oamenii din jurul tău prin "ochelarii recunoştinţei" - Robert Emmons
Simona Milea
22.03.2023

alte articole

.(pixabay.com) (.(pixabay.com)
Simona Milea
22.03.2023

Recunoştinţa este un sentiment de apreciere şi stimă, un sentiment de satisfacţie şi bucurie pentru un bine primit, spiritual sau material, care se exprimă prin cuvinte sau printr-un gest. Cuvântul provine din latinescul „gratitudo”, termen care este format din rădăcina „gratus”, care înseamnă „plăcut” şi sufixul „tudo” care exprimă „calitate”.

Recunoştinţa este apreciată ca valoare socială, fiind legată de alte valori înrudite precum: recunoaşterea celuilalt, reciprocitatea cadourilor, fidelitatea, loialitatea, benevolenţa şi prietenia. Toate acestea, la rândul lor, pot duce la construirea unei relaţii sincere, unei colaborări pe termen lung, fiind importantă pentru relaţiile umane. Presupune că ambele părţi dau şi primesc pe rând, cu scopul de a realiza o societate cooperantă. Opusul recunoştinţei este ingratitudinea sau ignoranţa.

Exprimarea recunoştinţei înseamnă mult mai mult decât a spune „mulţumesc” într-un mod corect şi politicos. Robert Emmons, unul dintre cei mai mari cercetători pe tema recunoştinţei, o defineşte drept „sentimentul de a întreba, a observa şi a aprecia viaţa”. Practicarea recunoştinţei înseamnă să ne concentrăm asupra momentului prezent, să ne apreciem viaţa aşa cum este, precum şi tot ceea ce a contribuit la a avea viaţa pe care o avem în acest moment. Oamenii care au obiceiul de a-şi exprima recunoştinţa sunt în general mai fericiţi, au mai multă vitalitate, privesc viitorul cu mai mult optimism şi experimentează mai des emoţii pozitive.

Recunoştinţa o găsim în antichitate

Filozoful roman Cicero a discutat subiectul „recunoştinţei”, în urmă cu două mii de ani. El i-a văzut valoarea şi a descris-o ca „deschiderea uşilor şi menţinerea oamenilor tineri”, amintind de nenumărate ori că este o adevărată virtute. Putem spune că recunoştinţa este mai mult decât o virtute, este ceva ce oamenii o simt adânc în interior ca o emoţie puternică, ce va da naştere la conexiuni durabile şi adevărate. Din păcate în vremurile noastre, recunoştinţa nu este prea răspândită ca odinioară, iar acest lucru ar trebui să ne preocupe ca aceasta să poată să revină în inimile noastre.

Recunoştinţă şi datorie

Se vorbeşte de „a fi îndatorat” atunci când o persoană este obligată să o compenseze pe alta pentru o favoare primită. Unii numesc aceasta „datorie morală”, deşi această expresie este folosită şi atunci când o persoană trebuie să despăgubească pe alta pentru daune. O persoană poate simţi recunoştinţă faţă de cineva care pur şi simplu a tratat-o bine într-un moment critic sau i-a oferit cuvinte de apreciere, care au devenit o inspiraţie pentru a lupta sau excela într-o problemă sau activitate. Acest lucru nu are preţ.

Beneficiile recunoştinţei

Dacă recunoştinţa este o valoare socială, se datorează faptului că aduce mari beneficii atât individului, cât şi societăţii, în general. Emmons a studiat mult modurile în care recunoştinţa ne afectează vieţile. Pentru a evalua nivelul de recunoştinţă al oamenilor, el şi Michael E. McCullough au creat un chestionar care le-a permis să compare oamenii recunoscători cu cei care sunt mai puţin recunoscători.

Au găsit de asemenea modalităţi de a cultiva recunoştinţa cu persoane testate, ţinând un jurnal de recunoştinţă, numărându-şi reciproc mulţumirile, scriind scrisori de mulţumire şi ulterior, studiind schimbările care au rezultat. Rezultatele acestor studii, atât psihologice, cât şi fiziologice, sunt fascinante. Să le urmărim:

1. Recunoaşterea lucrurilor bune pe care le ai îţi îmbunătăţeşte sănătatea. Cercetările au arătat că persoanele recunoscătoare au avut mai puţine crize de depresie şi stres, tensiune arterială scăzută, mai multă energie şi un optimism mai mare.

2. Încetineşte îmbătrânirea. La persoanele în vârstă se încetinesc unele efecte ale degenerării neuronale care tinde să apară cu trecerea timpului.

3. Opreşte stresul. Cortizonul este adesea numit hormonul stresului şi atunci când corpul produce prea mult, ne poate scădea sistemul imunitar şi creşte nivelul de zahăr din sânge. Un studiu al Institutului Centrului de Cercetare HeartMath din California a constatat că emoţiile pozitive, cum ar fi recunoştinţa, scad semnificativ nivelurile de cortizon.

4. A fi recunoscător ajută orice relaţie. Psihologii americani Sara Algoe şi Baldwin Way indică faptul că recunoştinţa poate duce la relaţii mai bune. Explicaţia se poate datora unei creşteri a producţiei de oxitocină, cunoscută şi sub numele de „hormonul iubirii”, deoarece promovează calmul şi securitatea în relaţii.

5. Promovează calitatea somnului. Dacă noaptea simţi că te invadează anxietatea sau angoasa, să faci o listă mentală cu toate lucrurile pentru care eşti recunoscător şi vei fi mai relaxat.

6. Îmbunătăţeşte relaţiile sociale, fiind un semn al recunoaşterii celuilalt şi al impactului său pozitiv asupra vieţii noastre.

7. Întăreşte stima de sine a celuilalt şi îl inspiră să continue să fie generos sau amabil cu ceilalţi. Creşte sentimentul de bine atât la cine o simte cât şi la cine o primeşte.

8. Eliberarea dopaminei ameliorează durerea fizică, fiind un neurotransmiţător care are efect analgezic şi este de mare ajutor în procesarea durerii fizice cât şi a celor emoţionale. Actele de bunătate şi recunoştinţă eliberează cantităţi mari de dopamină, o recompensă naturală care ne încurajează să continuăm să cultivăm recunoştinţa.

9. Eliberează serotonină, „hormonul fericirii”, ce inhibă tristeţea şi depresia.

10. Contribuie la o bună funcţionare a creierului, deoarece hipotalamusul este activat atunci când simţim recunoştinţă sau desfăşurăm o activitate altruistă.

Emmons încurajează „practicarea recunoştinţei conştiente” timp de 30 de zile, unde scrieţi pentru ce sunteţi recunoscători, cu detalii pentru că acestea contează. Cercetătorul afirmă că „îţi va schimba realitatea. Aminteşte-ţi că poţi să schimbi lumea, dacă poţi privi viaţa şi oamenii din jurul tău prin OCHELARII RECUNOŞTINŢEI ”.

Cum încorporăm recunoştinţa în familie

Două fetiţe impărtăşind recunoştinţa (Pixabay.com)
Două fetiţe impărtăşind recunoştinţa (Pixabay.com)

Recunoştinţa ne conduce în mod firesc să-i ajutăm pe ceilalţi, întrucât apreciem tot ceea ce avem şi simţim nevoia să dăm înapoi societăţii ceea ce ne-a dat. Prin recunoştinţă, ne va fi mai uşor să dezvoltăm relaţii interpersonale mai sănătoase şi mai profunde, un element cheie în menţinerea unui climat familial pozitiv.

O frază binecunoscută spune: „Cine nu trăieşte pentru a sluji, nu slujeşte pentru a trăi”. Recunoştinţa şi serviciul merg întotdeauna mână în mână, iar primul loc în care învăţăm aceste două mari valori este acasă, în familie. Ţinând cont că de-a lungul vieţii suntem creditaţi cu nenumărate favoruri din partea familiei şi prietenilor noştri şi oricât de independenţi am fi, vom avea mereu nevoie de alţii, altfel convieţuirea nu ar exista.

„Cei care educă bine copiii merită să primească mai multe onoruri decât propriii părinţi, pentru că aceia doar le-au dat viaţă, aceasta este arta de a trăi bine.” - Aristotel

Iată o serie de paşi simpli care vor ajuta la promovarea actului de a fi recunoscători cu noi înşine şi cu copiii noştri:

1. Trebuie să le mulţumim copiilor şi partenerului nostru pentru munca depusă.

2. Să ne învăţăm copiii să slujească fără să aştepte ceva în schimb.

3. Să îndrumăm inimile către recunoştinţă.

4. Dacă aveţi copii mici, stimulaţi-i să mulţumească.

5. Aminteşte-ţi în mod constant că, chiar şi în timpul perioadelor proaste, eşti fericit şi ar trebui să fii recunoscător pentru ceea ce ai.

6. Învaţă-i că recunoştinţa nu înseamnă doar a mulţumi pentru ceva material, ci gesturile bune sunt cele care vin din inimă.

7. Învaţă-i să fie recunoscători faţă de ei înşişi, să fie mândri de realizările lor în fiecare zi.

8. Arată-le valoarea lucrurilor mărunte din viaţă, astfel încât să înveţe să preţuiască tot ceea ce au.

9. Învaţă-i că ar trebui să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum am dori ca ei să ne trateze pe noi.

Trei paşi pentru a învăţa să fiţi recunoscători

Toată lumea poate beneficia de efortul de a fi recunoscător în fiecare zi. Aceşti trei paşi vă pot ajuta să începeţi să vă simţiţi mai recunoscător şi să puteţi aprecia lucrurile bune din viaţă:

1. Fiţi conştient de lucrurile bune, aflaţi care sunt acestea şi preţuiţi-le. Începeţi să deveniţi conştienţi de lucrurile pentru care sunteţi recunoscător şi să le identificaţi. Conectaţi-vă cu micile detalii de zi cu zi din viaţa voastră şi deveniţi conştienţi de lucrurile bune pe care uneori le puteţi lua de la sine.

2. Bucuraţi-vă şi acordaţi cu adevărat atenţie acestor lucruri bune. Deveniţi conştienţi de acel sentiment de recunoştinţă adevărată, autentică şi acceptaţi-l. Lasaţi-vă mişcat. Sărbătoriţi-vă privilegiile în momentul în care acestea se întâmplă.

3. Exprimaţi-vă recunoştinţa faţă de dvs., notaţi sau mulţumiţi altcuiva. Exprimarea recunoştinţei înseamnă mai mult decât a fi politicos, a arăta bune maniere sau a fi amabil. Are de-a face cu a vă arăta cea mai sinceră apreciere. Când mulţumiţi cuiva, puneţi în practică recunoştinţa: aţi devenit conştient de ceva bun şi l-aţi preţuit cu adevărat.

Propuneţi-vă să spuneţi zilnic ceva pozitiv, încercaţi să nu criticaţi, să nu bârfiţi sau să vă plângeţi. Implicaţi-vă într-o cauză în care credeţi, iar starea dvs. de bine, cât şi relaţiile sociale vor avea de câştigat. Să simţim recunoştinţă pentru darul vieţii şi pentru lumea în care trăim. Să fim co-responsabili pentru Pământ, respectând creaţia, trăind cu bucurie. Să cultivăm întotdeauna respectul pentru viaţa umană, ajutându-i pe alţii să-şi preţuiască demnitatea (cei bolnavi, handicapaţi) şi să nu-i tratam ca pe nişte poveri sau să-i privim cu indiferenţă. Fiecare dintre noi este o entitate ce merită atenţie şi afecţiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor