Raluca Olaru şi Olga Savciuk câştigă şi se califică în turul 2 la Melbourne

În proba de dublu a primului turneu de Mare Şlam al anului Australian Open, s-a calificat în turul doi Raluca Olaru, iar Mihaela Buzărnescu a fost eliminată. Ulterior a câştigat în această probă şi perechea formată din Irina Begu şi Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru.
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru. (Neal Trousdale/facebook)

Raluca Olaru (locul 49 WTA la dublu) / Olga Savciuk (Ucraina, 43) au învis perechea ucraineano/kazahă Katerina Kozlova (622) / Iulia Putinţeva (789), cu scorul de 6-3, 6-3.

Ele vor împărţi un premiu financiar în valoare de 22.500 dolari australieni (14.659 €) şi îşi asigură câte 130 de puncte WTA.

În turul doi, Olaru şi Savciuk vor juca cu o pereche puternică din Cehia, favoritele numărul patru: Barbora Strycova (18) / Lucie Safarova (6).

Monica Niculescu şi Irina Begu s-au calificat şi ele în proba de dublu a turneului, după ce au învins perechea Mirjana Lucic Baroni/Andrea Petkovic, cu scorul de 6-7, 6-3, 6-2.

Perechea Mihaela Buzărnescu (87) / Maria Irigoyen (Argentina, 74) nu au putut trece de cuplul mult mai experimentat Su-Wei Hsieh (Taipei, 34) / Shuai Peng (China, 10), favorite numărul 8, care au câştigat cu 6-3, 7-5.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport