Putin şi-a anunţat candidatura la prezidenţialele din 2018

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că va urmări să câştige un nou mandat de şase ani în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Getty Images)

“Îmi voi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse”, a declarat Putin miercuri, în oraşul Nizhni Novgorod, la un miting şi concert care au comemorat cea de-a 85-a aniversare a fabricii auto Gorki.

Anunţul a confirmat presupunerile răspândite că Putin, care a deţinut puterea ca preşedinte sau premier încă din 1999, va urmări un nou mandat – cel cu numărul patru – la cârma Kremlinului.

Popularitatea sa, controlul asupra straturilor de putere şi anii de măsuri pentru suprimarea dizidenţei şi marginalizarea oponenţilor politici practic asigură faptul că el va câştiga alegerile din 18 martie 2018.

Noul mandat ar putea fi şi ultimul pentru Putin. Liderul rus, 65 de ani, va fi împiedicat să participe la alegerile din 2024 din cauza faptului că legea fundamentală (Constituţia Rusiei) interzice preşedinţilor să deţină mai mult de două mandate consecutive.

Din acel motiv, apropierea alegerilor din martie 2018 au generat deja speculaţii cu viitorul lui Putin dincolo de 2024, inclusiv pe cine ar alege ca succesor favorit sau dacă va schimba regulile în încercare de a-şi păstra puterea.

Printre ceilalţi candidaţi ruşi la prezidenţialele de anul viitor se află liderul Partidului Comunist, Ghennadie Ziuganov, parlamentarul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski, politicianul liberal Grigory Iavlinski, precum şi Ksenia Sobciak, fostă prezentatoare a unui reality-TV şi fiica fostului şef al lui Putin, răposatul primar din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak – şi nu îl ultimul rând, liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi.

Navalnîi, un adversar al preşedintelui Vladimir Putin, desfăşoară o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale în ciuda unei declaraţii publicate de Comitetul Central Electoral că el nu poate candida din cauza unei condamnări într-un caz legat de infracţiuni financiare, un caz despre care Navalnîi susţine că a fost motivat politic.

“Nu-l lăsaţi pe şarlatanul de Putin să vă păcălească”, a scris Navalnîi pe Twitter după anunţul făcut de liderul de la Kremlin.

“El doreşte să rămână la putere pentru 21 de ani. Cred că este prea mult”, a scris Navalnîi într-un alt tweet.

Criticii lui Putin susţin că în timpul guvernării lui, Rusia a pierdut unele dintre progresele înregistrate în domeniul democraţiei şi respectării drepturilor omului după prăbuşirea Uniunii Sovietice. De asemenea, ei susţin că fostul ofiţer KGB – Putin – a readus în folosinţă metode din epoca sovietică pentru a strivi disidenţa şi de a alimenta inutil confruntarea cu Washingtonul şi Occident.

Activiştii pentru drepturile omului şi ai societăţii civile susţin că Putin a suprimat vocile din opoziţie şi mai mult în timpul celui de-al treilea mandat al său.

Guvernele occidentale au impus sancţiuni severe împotriva Rusiei – şi aliaţilor lui Putin, în special – ca răspuns la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014 şi pentru implicarea Moscovei în conflictul separatist din estul Ucrainei în aprilie 2014, care s-a soldat până acum cu moartea a peste 10.000 de persoane.

SUA a impus de asemenea sancţiuni împotriva Rusiei pentru ceea ce oficialii serviciilor americane de informaţii au declarat că a fost o campanie concentrată, ordonată de Putin, pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016. Moscova a negat acuzaţiile.