Putin, Rohani şi Erdogan se vor întâlni în Turcia în 4 aprilie

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Iuri Kadobnov/Getty Images)

Preşedinţii rus Vladimir Putin, iranian Hasan Rohani şi cel turc Recep Tayyip Erdogan se vor întâlni în 4 aprilie la Ankara la un summit între cele trei ţări pentru a purta o serie de discuţii privind pacea siriană.

Cu o zi înaintea summitului, Putin şi Erdogan urmează să participe la discuţii bilaterale în capitala turcă, întâlnirea făcând parte din activităţile Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt între Turcia şi Rusia.

Kremlinul a anunţat în 7 martie că întâlnirile vor avea loc în luna aprilie, însă nu a specificat data exactă sau locul desfăşurării lor.

Rusia, Turcia şi Iran sunt implicate în războiul din Siria şi au fost în spatele unei serii de convorbiri pentru obţinerea păcii în capitala kazahă Astana care, până acum, nu şi-au atins obiectivul declarat.

Întâlnirea va avea loc la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA se va retrage din Siria „foarte curând”.

„Ne vom retrage din Siria, foarte curând. Lăsaţi-i pe alţii să se ocupe de situaţie”, a afirmat în 29 martie Trump într-un discurs susţinut în statul Ohio referitor la cheltuielile privind infrastructura.

Începând cu septembrie 2014, SUA şi aliaţii săi au bombardat ceea ce au declarat că sunt poziţii ocupate de grupul terorist Statul Islamic în interiorul Siriei, însă fără autorizaţia guvernului din Damasc sau fără un mandat ONU. Rusia, pe de altă parte, susţine armata siriană cu atacuri aeriene şi aparent chiar şi cu mercenari, având acceptul guvernului sirian.