Pungeştiul creează un precedent. Primarii care nu sunt fideli comunităţii pot fi daţi jos de cetăţeni

Cetăţenii pot demite primarul care nu este fidel comunităţii. Aşa sună o decizie luată de Curtea de Apel Braşov care deschide astfel calea demiterii, prin referendum, a primarului din Pungeşti.
Proteste anti-Chevron în Pungeşti (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
28.01.2016

Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Braşov a dispus obligarea Prefectului Judeţului Vaslui la organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei Pungeşti, epicentrul protestelor împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist din ţara noastră.

Instanţa şi-a motivat acum decizia luată la finele anului trecut reţinând faptul că, în conformitate cu Statutul aleşilor locali, primarul trebuie să fie fidel comunităţii care l-a ales şi să îşi respecte angajamentele din campania electorală. În caz contrar, cetăţenii pot să-l demită prin referendum.

"Este o decizie remarcabilă, care zdruncină sistemul feudal în care au trăit majoritatea primarilor din România. Primarul este în slujba cetăţenilor şi nu invers", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Reamintim că aproximativ 1.000 de cetăţeni din comuna Pungeşti au solicitat Prefectului Judeţului Vaslui organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei, întrucât acesta a acţionat împotriva intereselor comunităţii.

Legea administraţiei publice prevede că 25% dintre cetăţenii cu drept de vot pot cere Prefectului organizarea unui referendum pentru demiterea primarului atunci când acesta încalcă interesele comunităţii sau nu îşi exercită corespunzător îndatoririle care îi revin. Pentru demiterea primarului este necesar ca cel puţin 50%+1 din cetăţenii cu drept de vot să-şi manifeste acestă opţiune.

Nu mai puţin de 37% dintre cetăţenii comunei Pungeşti au solicitat Prefectului Judeţului Vaslui organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei, întrucât acesta a încălcat legea şi hotărârile judecătoreşti, nu a depus declaraţia de interese, nu a organizat audienţe şi întâlniri cu cetăţenii, nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală şi are o conduită nedemnă faţă de comunitate.

Prefectul Judeţului Vaslui a refuzat atunci organizarea referendumului. În acest context, asociaţiile Salvaţi Bucureştiul, Neuer Weg, România Fără Ei, Activewatch, Eco Civica şi câţiva cetăţeni din comună au solicitat instanţei obligarea Prefectului la organizarea referendumului.

Prin decizie definitivă, Curtea de Apel Braşov a admis cererea şi a obligat acum Prefectul la organizarea referendumului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor