PSD şi-a făcut planul suspendării lui Iohannis. În detaliu. Startul ar putea fi dat pe 20 iunie (surse)

Nu o dată Klaus Iohannis a tunat contra "penalilor". Ba chiar a spus că nu va accepta un guvern cu "penali". Iar mai nou, întârzie să se "supună" deciziei CCR prin care i se cere să o revoce pe şefa DNA. Se pare că liderii PSD nu vor mai "tolera" acest lucru şi se pregătesc să îl suspende.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

De ceva zile voci sonore ale PSD au început să vorbească despre o suspendare a preşedintelui Iohannis, dacă acesta nu o revocă pe şefa DNA, ba chiar de o plângere penală pe numele acestuia. Se pare că declaraţiile nu sunt doar vorbe goale, pentru electorat ci Liviu Dragnea chiar este pus pe fapte mari. Astfel, PSD şi-a făcut în detaliu planul suspendării în Parlament a şefului statului, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice.

PSD ar putea declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis miercurea viitoare, pe 20 iunie, dată la care a fost convocată deja o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Potrivit surselor G4Media.ro, ordinea de zi aprobată oficial ar putea fi suplimentată pe 20 iunie cu cererea de suspendare, la fel cum s-a întâmplat în 2012 la suspendarea lui Traian Băsescu în Parlament.

"Dacă va fi declanşată acţiunea suspendării lui Klaus Iohannis pe 20 iunie, a doua zi preşedintele ar putea fi chiar suspendat. Ar fi şi o lovitură de imagine pentru Liviu Dragnea, care chiar pe 21 iunie aşteaptă pronunţarea sentinţei în dosarul angajărilor fictive. Şi nu ar fi doar o lovitură de imagine, ci şi o uriaşă presiune asupra completului de judecată de la Înalta Curte", scrie sursa citată.

Dacă acest lucru se va întâmpla, interimatul va fi asigurat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care ar avea o misiune clară - să o demită pe Kovesi de la DNA şi pe Horodniceanu de la DIICOT.

"O altă miză este, potrivit surselor G4Media.ro, numirea unui nou şef la Serviciul de Informaţii Externe (SIE). O altă miză majoră ar fi promulgarea de către preşedintele interimar Tăriceanu a legilor Justiţiei, înainte de sosirea avizului preliminar al Comisiei de la Veneţia. Iohannis a anunţat ieri că în curând e posibil să vină un aviz preliminar, înainte de raportul final al Comisiei de la Veneţia.

Potrivit unor surse, numele vechiculat la şefia SIE este a lui Gabriel Vlase, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea. Vlase a fost preşedintele comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informaţii Externe. A devenit doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţionala de Informaţii.

După suspendare, Tudorel Toader ar urma să declanşeze şi procedura de numire a noilor procurori şefi. Deja, ministrul Justiţiei a pregătit miercuri dimineaţa terenul unei eventuale acţiuni de suspendare, afirmând că ”ceea ce face preşedintele azi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că e pentru prima dată când un demnitar pune în discuţie respectarea şi aplicarea legii fundamentale, aplicarea şi respectarea unei decizii CCR”, arată G4 Media.

Articolul integral despre planul PSD poate fi citit aici

Cum poate fi suspendat (legal vorbind) preşedintele României - explicaţiile judecătorului Cristi Danileţ

"Sunt două tipuri de suspendări ale Preşedintelui Statului în Constituţia României, una pentru încălcarea Codului penal şi alta pentru încălcarea Constituţiei.


Astfel, 2/3 din numărul tuturor parlamentarilor poate să îl pună sub acuzare pentru înaltă trădare – art. 96 Constituţie; sesizarea este trimisă la Parchetul de pe lângă ICCJ şi se face o anchetă penală de către procurori, care poate duce la judecarea Preşedintelui la ICCJ. În toată această perioadă el este suspendat de drept şi dacă este condamnat în final, este demis automat; dacă nu, îşi reia funcţia. Înalta trădare înseamnă că Preşedintele să fie dovedit că provoacă război, aserveşte ţara unui alt stat, transmite secrete altui stat, foloseşte armata sau determină acţiuni violente pentru a schimba ordinea constituţională sau a afecta puterea în stat. În această procedură de suspendare poporul nu este implicat.

Cealaltă formă de suspendare este cea clasică, deja, pentru comiterea de fapte prin care încalcă Constituţia – art. 95 Constituţie: camerele reunite ale Parlamentului sesizează CCR; CCR emită o opinie consultativă, iar Preşedintele ţării poate da explicaţii (art. 42-42 din Legea 47/1992); apoi 1/2 din numărul total al parlamentărilor poate decide suspendarea Preşedintelui ţării. După suspendare, în termen de 30 de zile se organizează referendum prin care populaţia decide dacă îl demite sau nu pe Preşedinte. Dacă nu este demis, Preşedintele îşi reia funcţia.

În timpul suspendării, interimatul funcţiei este asigurat de preşedintele Senatului; în lipsa acestuia, de preşedintele Camerei Deputaţilor", scrie, pe Facebook, judecătorul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne