PSD îşi asumă şefia comisiei de cod electoral, pentru o adoptare rapidă a unei legi pentru votului în Diaspora

Termenul în care poate fi adoptată o lege privind votul în Diaspora, astfel încât să producă efecte în 2016, se apropie de final. Acuzat că tegiversează amânarea legii, PSD se prezintă acum drept salvator al situaţiei.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
05.10.2015

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunţat luni, pe fundalul grevei japoneze declanşate de PNL, că PSD îşi va asuma preşedinţia Comisiei speciale de cod electoral, condusă până nu demult de liberalul Mihai Voicu. Propunerea PSD pentru şefia comisiei este deputatul Gabriel Vlase, relatează Hotnews.

"Am avut o discuţie cu colegii mei din PSD despre legea privind votul românilor din Diaspora. S-a întârziat nepermis de mult, nu am reuşit să înţelegem care este este jocul PNL, au renunţat la preşedinţia acestei comisii pe care le-am oferit-o tot în ideea de a avea un dialog politic structurat şi o colaborare bună. Au şi transmis că nu vor să nominalizeze pe cineva la preşedinţia acestei comisii, asta înseamnă că probabil nu mai vor să fie adoptată legea. O să ne asumăm noi preşedinţia acestei comisii, îl vom nominaliza pe Gabriel Vlase să fie preşedinte", a declarat Liviu Dragnea luni, la Palatul Parlamentului.

"La începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu, colegii noştri sunt mandataţi să vină cu forma finală a legii pe care să o dezbatem şi să fie adoptată în regim de urgenţă", a mai adăugat Dragnea.

Reamintim că liberalul Mihai Voicu a demisionat de la şefia comisiei de cod electoral, după ce membrii acesteia nu au ajuns la un acord privind legea votului prin corespondenţă, liberalii acuzând PSD de tergiversarea adoptării proiectului. La momentul respectiv, societatea civilă a acuzat că, de fapt, întreaga clasă politică la putere îşi afirmă susţinerea pentru votul prin corespondenţă doar ca exerciţiu demagogic, fără a fi dispusă să întreprindă acţiuni concrete pentru adoptarea legii în timp util.

"PNL a abandonat fără un motiv concret preşedinţia Comisiei pentru legile electorale, producând astfel, în mod nejustificat, o criză susceptibilă să întârzie decisiv adoptarea unei legi privind votul prin corespondenţă iar PSD, deşi afirma că este de acord cu votul prin corespondenţă, nu a prezentat nici până la această dată un proiect de lege propriu sau un set de principii operaţionale, pe baza cărora să se poată construi un asemenea proiect.", semnalau, în 23 septembrie, reprezentanţii Politică fără Bariere.

"Au mai rămas 40 de zile până la începutul lunii noiembrie, ultimul termen la care adoptarea legii votului prin corespondenţă l-ar face aplicabil la alegerile parlamentare de anul viitor. Cerem tuturor forţelor politice să-şi declare cu sinceritate şi să-şi demonstreze ACUM, prin acţiuni concrete, voinţa ca la proximele alegeri parlamentare cetăţenii din interiorul şi din exteriorul ţării să-şi poată exercita dreptul la vot şi prin corespondenţă. Dacă nu, să spună deschis alegătorilor că nu sunt interesaţi ca ei să poată participa la vot.", mai avertiza PfB.

Mai amintim că, de astăzi, parlamentarii PNL au început să poarte la braţ banderole albe, find nemulţumiţi că nu se adoptă legea votului prin corespondenţă, formă de protest pe care o numesc grevă japoneză. Gestul lor a fost ironizat nu doar de PSD ci şi de Elena Udrea care a ţinut să reamintească faptul că foştii ei colegi din PMP au depus încă din 2013 un proiect legislativ vizând votul prin corespondenţă, iar liberalii l-au respins constant, împreună cu PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor