PSD caută o cale legală ca Dragnea să devină premier. "Nu voi părăsi frontul!", anunţă Dragnea

Deşi o lege adoptată (paradoxal) în timpul lui Adrian Năstase nu permite condamnaţilor penal să facă parte din Guvern, social democraţii nu renunţă la ideea de a-l propulsa pe Dragnea pe acest post.
Ana Ion
16.12.2016

alte articole

Liviu Dragnea(Presedinte PSD) (Florin Chirila\Epoch Times)
Ana Ion
16.12.2016

Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut, vineri, la Alexandria, că PSD - partid care, potrivit Hotnews, a avut 13 candidaţi cu probleme penale pe lista pentru parlamentare - a câştigat alegerile după ce "acum un an şi două luni" a început un proces de schimbare în interior şi a anunţat că PSD caută o posibilitate legală care să-i permită să fie premier, în condiţiile în care o lege încă în vigoare interzice unei persoane condamnate penal să facă parte din Guvern.

"Am reuşit o revoluţie în şoaptă", a declarat Dragnea, citat de Hotnews, adăugând că, deşi nu va fi el cel care va provoca un conflict politic, nici nu are de gând să părăsească frontul.

Cu toate că şeful statului a declarat în repetate rânduri că nu va numi un premier cu probleme penale, Dragnea a precizat astăzi că social-democraţii caută o posibilitate legală care să-i permită să fie premier, în condiţiile în care a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012.

”Legea 90 are o prevedere din punctul meu de vedere profund neconstituţională pentru că de fapt se vorbeşte despre abolirea unui drept fundamental, dreptul de a fi ales. Atât timp cât acea lege e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Sau cel puţin până acum nu am găsit o cale prin care să cred că se poate depăşi. Mai căutăm. Până când o să mergem la consultări (cu preşedintele Klaus Iohannis - n.r.) o să văd dacă există vreo posibilitate legală sau nu. Cât e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Nu am găsit o cale să cred că se poate depăşi. O să văd dacă există o posibilitate legală sau nu”, a subliniat Liviu Dragnea.

De asemenea, în concordanţă cu retorica "mândru că sunt român" adoptată în ultimii ani de PSD şi dusă la apogeu de PRU, Dragnea a mai declarat că "Românii nu mai vor ca România să fie condusă din afară." Reamintim că un discurs similar a adoptat astăzi şi aliatul lui Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, care a susţinut că programul de guvernare PSD-ALDE vizează restabilirea suveranităţii României al cărei "interes naţional pare să se fi transferat la Bruxelles." Aliatul PDS, ALDE a avut 12 candidaţi cu probleme penale pe listă.

Declaraţiile lui Dragnea au fost făcute în contextul în care şeful statului, Klaus Iohannis, a afirmat vineri, la Cotroceni, că "votul popular de la aceste alegeri nu a desemnat niciun partid cu majoritate absolută". Totodată, întrebat dacă, în contextul anunţării rezultatelor finale, mai vede un alt guvern în afară de un guvern format din PSD şi ALDE, Iohannis a răspuns: "Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna Prim-ministru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor