Proiect de lege: Persoanele care refuză să semneze acte administrative fără să aibă temei juridic răspund în faţa legii

Refuzul de a semna acte administrative fără invocarea unor temeiuri juridice va atrage după sine răspundere disciplinară şi administrativă, se arată în proiectul de lege.
Ana Ion
29.03.2017

alte articole

Vot în Camera Deputaţilor (cdep.ro)
Ana Ion
29.03.2017

Senatorii membri ai Comisiei juridice au dat undă verde unei propuneri legislative care prevede că persoanele care refuză să semneze sau să contrasemneze acte administrative fără acoperire susţinută de temeiuri juridice răspund disciplinar şi administrativ.

Propunerea, care completează Legea 215/2006 a administraţiei publice locale a fost iniţiată în legislatura trecută de 25 de parlamentari PNL, a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor în septembrie 2016, relatează Hotnews.

"Răspunderea solidară se clarifică şi se transformă în răspundere exclusivă. Adică cei care sunt specialişti pe domenii răspund de semnătura pe care o dau", a explicat marţi Ioan Deneş, secretarul Comisiei de administraţie din Senat.

Actului normativ i-au fost aduse o serie de amendamente în Comisia de administraţie, Comisia juridică însuşindu-şi-le în bloc. Cele două comisii au fost sesizate pentru raport în cazul acestui proiect de lege, relatează sursa citată.

În forma actuală, Legea administraţiei publice locale prevede ca aleşii locali - consilierii locali, judeţeni,primarii, viceprimarii, Primarul General al Municipiului Bucureşti, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene - răspund după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

Legea 215/2006 mai prevede că "primarul, respectiv preşedintele Consiliului judeţean investesc executarea actelor administrative în raza de competenţă teritorială a unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă, prin semnarea acestora".

"Actele autorităţilor administraţiei publice locale angajează în condiţiile legii răspunderea contravenţională, administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcţionarilor care susţin şi fundamentează oportunitatea emiterii sau adoptării lor, sau contrasemnează, după caz, pentru legalitate aceste acte, cu încălcarea prevederilor legale. Toate actele autorităţilor administraţiei publice locale semnate fără a fi susţinute şi fundamentate sub aspectul oportunităţii sau contrasemnate pentru legalitate produc efecte juridice depline, angajând în mod exclusiv, după caz, răspunderea contravenţională, civila sau penală a semnatarilor", se mai arată în amendamentele menţionate.

Potrivit actului normativ în forma amendată, "refuzul de a semna, respectiv contrasemna actul administrativ, precum şi eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se fac în scris şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop" iar "persoanele care refuză să semneze sau să contrasemneze ori care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, fără acoperire susţinută de temeiuri juridice, răspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii." Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Senatului, cu rol decizional în acest caz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor