Proaspăt eliberat din arest, fostul preşedinte al CJ Neamţ vrea să se întoarcă la “a munci” pentru “dezvoltarea” judeţului

Pus în libertate, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Bacău, care au decis ca politicianul să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, Ionel Arsene intenţionează să se întoarcă la conducerea CJ Neamţ.
Ionel Arsene
Ionel Arsene (Facebook / Ionel Arsene)

Ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bacău, social-democratul Ionel Arsene le-a mulţumit susţinătorilor printr-o postare pe Facebook, afirmând în continuare că e nevinovat, şi i-a asigurat pe cei care “l-au ales” că se va întoarce la şefia CJ Neamţ unde în continuare va “munci” pentru ei şi pentru “dezvoltarea” judeţului.

“În perioada următoare îmi voi relua atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, acolo unde m-aţi ales pentru a vă reprezenta, pentru a munci pentru voi şi pentru că judeţul nostru să se dezvolte. Au fost 30 de zile în care nu am putut să îmi exercit mandatul pentru care am fost ales, timp în care multe lucruri importante au fost în atenţia Consiliului judeţean, drept pentru care le mulţumesc colegilor mei pentru activitatea depusă în tot acest timp. Vreau să recuperez cât mai repede această lună şi să trec rapid la îndeplinirea angajamentelor luate în faţa dumneavoastră, acest lucru depinzând în ce măsură voi fi lăsat”, scrie Arsene.

Potrivit deciziei magistraţilor, Arsene nu are voie să desfăşoare activităţi politice pe perioada controlului judiciar.

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus, pe 22 februarie, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD, acesta fiind acuzat de două fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

De asemenea, la data de 31 iulie 2015, Ionel Arsene, în aceeaşi calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne