Primarul suspendat al municipiului Iaşi, trimis în judecată pentru luare de mită

Primarul suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost trimis vineri în judecată de DNA, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Liviu Dragnea, Semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene. În imagine, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea şi Cristian Adomniţei (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.12.2015

Alături de Nichita, aflat în stare de arest la domiciliu, au mai fost deferiţi instanţei preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici, director SC Information Business Consulting SRL (IBC) şi Mihail Tănăsescu acuzaţi de dare de mită şi vicepreşedinte al grupului de firme UTI, acuzat de complicitate la dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, în vara anului 2013, în contextul implementării proiectului "Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi" vizând fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Nichita Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Iaşi, cu intenţie, a pretins, în mod direct, de la Mardarasevici Iulius Gabriel, şi în mod indirect, inculpatului Urdăreanu Tiberiu, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI – IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.

Acest lucru a avut la bază o înţelegere anterioară între inculpaţii Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) şi Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail şi a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi daţi cu titlu de mită).

De asemenea, demersurile au constat şi în elaborarea şi, ulterior, decontarea unor facturi pentru situaţii de lucrări conţinând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iaşi, mai arată procurorii.

Astfel, în perioada august 2013 - începutul anului 2015, Gheorghe Nichita a primit foloase materiale constând în:
- o parte din suma totală promisă, de 10% din valoarea contractului atribuit, respectiv 3.632.106 lei (colectată prin depunere în contul firmei IBC);
- beneficii constând în achiziţionarea unor echipamente electronice, în valoare de 20.000 lei;
- plata, în cursul anului 2014, a serviciilor de cazare prilejuite de efectuarea, de către Nichita Gheorghe şi alţi angajaţi ai primăriei, împreună cu oameni de afaceri, între care şi inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel, în China- Beijing şi Hong Kong, în valoare de 28.364 lei;
- beneficii constând în reduceri de 30-40% (în total circa 15.100 lei) din preţurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din Bucureşti.

Totalul sumelor şi al beneficiilor primite cu titlu de mită de către inculpatul Nichita Gheorghe este de 3.693.710 lei

În această cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile aparţinând lui Urdăreanu Tiberiu şi Nichita Gheorghe, mai arată procurorii.

De asemenea, a fost dispusă indisponibilizarea, prin sechestru asigurator, în forma popririi, asupra contului deţinut la o unitate bancară de către inculpatul Mardarasevici Iulius.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor