Preşedintele Iohannis a refuzat să-i graţieze pe Ridzi şi Mencinicopschi

Klaus Iohannis, 14 mai 2015 (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
03.12.2015

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat graţierea fostului ministru Monica Iacob Ridzi şi a fostului director al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, relatează B1 TV.

”E o veste proastă pe care am primit-o şi eu acum cinci minute. În februarie se face un an de zile, ea primind cinci ani. E o problemă mai complexă legată de starea de sănătate pentru că cea mai gravă boală e cu o cauză necunoscută. Investigaţiile sunt făcute din timp în timp pentru a se ţine sub control această chestiune.

S-au făcut nişte recomandări (la ultimul consult - n.r.) legate de modul de alimentaţie, de faptul că ar trebui să fie ferită de condiţii extreme pentru că boala cea mai gravă e legată de sistemul imunitar”, a declarat soţul Monicăi Iacob Ridzi, pentru B1 TV, la aflarea veştii.

Amintim că, pe 15 februarie 2015, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. Înainte şi după pronunţarea sentinţei, în presă s-a vehiculat intens informaţia că Ridzi este foarte bolnavă. Apropiaţi ai acesteia au declarat că fostul ministru suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică şi trombofilie.

În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Mencinicopschi acesta a fost condamnat la 8 ani închisoare în dosarul privatizării frauduloase ICA, cu doi ani mai puţin decât "colegul" său de dosar, Dan Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor