Potenţial dezastru ecologic în Marea Chinei de Est după coliziunea unui tanc petrolier şi un cargo

Un tanc petrolier de mare tonaj ce a intrat în coliziune cu o navă de mărfuri continuă să piardă petrol la două zile după incident, producând temeri din ce în ce mai mari că ar putea avea loc un dezastru ecologic în Marea Chinei de Est
Petrolierul Sanchi arzând după coliziune cu o navă de mărfuri
Petrolierul Sanchi arzând după coliziune cu o navă de mărfuri (Getty Images)

Petrolierul iranian Sanchi care transporta 136.000 de tone de petrol, a luat foc după accident. Coliziunea s-a produs la aproximativ 300 km în largul coastei Shanghaiului.

Pentru operaţiunea de căutare şi salvare, au fost trimise opt nave chinezeşti potrivit Xinhua News. Coreea de Sud a trimis, de asemenea, o navă de coastă şi un elicopter. Petrolierul iranian navigha spre Daesan (Coreea de Sud) din Insula Kharg (Iran), având o încărcătură în valoare de 60 de milioane de dolari, echivalentul a circa un milion de barili de petrol. Cargoul înregistrat în Hong Kong transporta 64.000 de tone de cereale din SUA în provincia Guangdong, din sudul Chinei.

Tot echipajul tancului petrolier format din 32 de persoane este dat dispărut în urma coliziuni: 30 de persoane din Iran şi două din Bangladesh. Echipajul navei de marfă, format din 21 de membri, a fost salvat.

Trei nave sunt folosite pentru a curăţa petrolul deversat din cauza coliziunii.

Incidentul este cea de-a doua coliziune care implică o navă a companiei iraniene National Iranian Tanker în mai puţin de un an şi jumătate. În august 2016, una dintre navele sale s-a ciocnit cu o navă elveţiană în Strâmtoarea Singapore, dar nu s-au înregistrat răniri sau deversări de petrol.

Incidentul ar putea fi devastator pentu mediul înconjurător.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură