Posibilă grevă la Metrou. Sindicaliştii ameninţă cu blocarea circulaţiei în subteran

Nemulţumiţi de eşecul negocierilor noului contract colectiv de muncă, sindicaliştii ameninţă cu grevă generală şi oprirea circulaţiei trenurilor de metrou.
Staţia de metrou Piaţa Victoriei. Călătorii "protejaţi" de accidente cu benzi portocalii. (Epoch Times)
Ana Ion
14.10.2016

Sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă după ce negocierile vizând încheierea unui nou Contract Colectiv de muncă pentru anul 2016-2017 au eşuat. Actualul contract colectiv de muncă expiră pe 23 octombrie, relatează news.ro.

Conform sursei citate, negocierile dintre reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou (USLM) şi Metrorex SA au durat peste cinci ore, dar anumite puncte au rămas în divergenţă, în special cele referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, spun reprezentanţii sindicaliştilor. Nemulţumiţi, sindicaliştii anunţă că s-ar putea ajunge la grevă generală şi la blocarea circulaţiei trenurilor de metrou.

"În acest moment există premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă la nivelul Metrorex SA ceea ce poate conduce la grevă generală şi la blocarea circulaţiei trenurilor de metrou", au declarat sindicaliştii.

Reamintim că ultima grevă a angajaţilor de la metrou care a dus la oprirea circulaţie trenurilor în subteran a avut loc în urmă cu şase ani. În ziua respectivă, metroul nu a circulat timp de 7 ore.

 /></p>
<p><img src=

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor