Poroşenko a promulgat Legea privind controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană. Analist: Situaţia Transnistriei se complică

După mai bine de două decenii, RM urmează să controleze segmentul transnistrean al graniţei moldo-ucrainene ceea ce ar pune într-o situaţie complicată regimul separatist din Transnistria.
Poroşenco a promulgat Legea cu privire la controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană
Poroşenco a promulgat Legea cu privire la controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană (gov.md)

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat joi Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezenţa prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, care se află în vizită la Kiev cu ocazia participării la Forumul de securitate.

Potrivit Guvernului, promulgarea legii menţionate va permite R. Moldova să controleze pe deplin frontiera de stat moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean. Controlul în comun la frontieră a început pe 17 iulie 2017 în punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, aflat pe teritoriul Ucrainei.

Intrarea în vigoare a Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene va permite extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Pavel Filip şi Petro Poroşenko au menţionat că astfel va fi asigurată o luptă mai eficientă împotriva criminalităţii şi contrabandei la hotar şi va spori securitatea regională.

În context, analistul politic Anatol Ţăranu, citat de publika.md, a ţinut să sublinieze că Ucraina mult timp şi-a coordonat foarte precis acţiunile sale cu Federaţia Rusă în ceea ce priveşte diferendul transnistrean. Însă, după evenimentele care au avut loc în estul Ucrainei şi în Crimeea, Kievul şi-a revăzut atitudinea faţă de ceea ce se numeşte diferendul transnistrean.

”Promulgarea de preşedintele Ucrainei a acestei legi înseamnă nimic altceva decât contribuţia substanţială a Ucrainei la ridicarea nivelului de suvernaitate a Republicii Moldova şi aici mă refer la hotarul nostru de est. Desigur, această acţiune pune într-o situaţie complicată regimul separatist de la Transnistria, dar şi sponsorii de la Moscova care toţi aceşti ani au favorizat şi sponsorizat regimul separatist de la Tiraspol”, a conchis Anatol Ţăranu.

Ca priorităţi pentru perioada următoare, Pavel Filip şi Petro Poroşenko au evidenţiat deschiderea podului dintre localităţile Unguri şi Boroniţa şi urgentarea procesului de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe