Ponta: "Cioloş, PNL şi USR vor să umble probabil la vot şi să fraudeze alegerile"

Ana Ion
08.12.2016

alte articole

Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
08.12.2016

Candidat pentru Parlament pe listele unui partid al cărui lider (Dragnea) a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012, Victor Ponta şi-a declarat "îngrijorarea" că duminică, "Cioloş, PNL şi USR vor să umble probabil la vot şi să fraudeze alegerile", relatează Agerpres.

Fostul premier a mai afirmat că tot ce s-a întâmplat în cursul acestei săptămâni, respectiv "tot efortul domnului Cioloş, al PNL, USR a fost cum să justifice frauda de duminică".

"Duminică, avem grijă să nu ne fure voturile. Cred că, în această săptămână, tot efortul domnului Cioloş, PNL, USR a fost cum să justifice frauda de duminică. Că a fost nu ştiu ce emoţie, că s-a certat cu Antena 3 - poveşti, probabil vor să umble la vot şi să explice cum s-a întâmplat. Eu cred că PSD şi celelalte partide democratice care au mai rămas în România îşi vor apăra votul, vom câştiga şi, de luni, trebuie să punem în aplicare programul prezentat de PSD, care, de fapt, este singurul program care fost prezentat în această campanie ciudată. Nu avem alt program în afară de programul PSD, este un program bun, pe care îl susţinem, pe care l-a explicat Liviu Dragnea foarte bine.", a afirmat Ponta, potrivit sursei citate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor