Pompeo: SUA doreşte schimbarea comportamentului Iranului, nu a regimului

Secretarul de stat american, Mike Pompeo
Secretarul de stat american, Mike Pompeo (Mark Wilson/Getty Images)

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că “schimbarea regimului” nu este obiectivul politicii preşedintelui Donald Trump în ceea ce priveşte Iranul, reiterând comentariile făcute recent de alţi membri ai administraţiei americane.

“Nu este vorba despre schimbare regimului”, a susţinut Pompeo, pentru VOA, într-un interviu difuzat vineri.

“Este vorba de schimbarea comportamentului conducerii Iranului”, astfel încât liderii să se comporte în maniera dorită cu adevărat de cetăţenii ţării, a adăugat el.

Comentariile lui Pompeo au fost făcute la peste două săptămâni după ce Trump a scos SUA din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi şase puteri mondiale. Potrivit acordului, Teheranul trebuie să îşi restricţioneze în mod semnificativ activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Trump a criticat de mult timp termenii acordului, deşi ceilalţi cinci semnatari – Marea Britanie, Rusia, China, Franţa şi Germania – au cerut Washingtonului să rămână în acord.

Controversa privind “schimbarea regimului” a ieşit la iveală după ce John Bolton, considerat ca având o atitudine dură faţă de Iran, la fel ca şi Trump, a fost numit în luna martie în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională, înlocuindu-l pe H.R. McMaster.

Înainte de a fi numit în noua poziţie, Bolton a declarat în ianuarie pentru Fox News că SUA ar trebui să mărească presiunea economică asupra Teheranului şi să ofere sprijin opozanţilor guvernului iranian. El a adăugat că “obiectivul nostru ar trebui să fie schimbarea regimului în Iran”.

Totuşi, după numirea sa, Bolton a afirmat că schimbarea regimului nu face parte din politica administraţiei SUA, minimalizând remarcile sale precedente.

“Am scris şi am afirmat multe lucruri de-a lungul anilor când eram independent”, a declarat Bolton pentru CNN.

În plus, Pompeo a precizat pentru VOA că, deşi susţine multe grupuri de opoziţie iraniene în SUA şi Europa, el nu sprijină apelurile de schimbare a regimului din Teheran.

“Nu dorim ca ele să susţină schimbarea regimului”, a mai afirmat oficialul american, făcând referire la grupurile de opoziţie respective.

“Dorim că ele să lucreze în numele poporului iranian, în numele cetăţenilor iranieni care nu doresc altceva decât să îşi trăiască viaţa, să fie capabili să îşi dea jos hijab-ul, să poată merge la muncă şi să îşi crească familiile şi să venereze în maniera în care doresc ei să o facă”.

Pompeo a declarat că Iranul a fost subiectul primului său discurs privind politica externă datorită importanţei acordate de Trump eforturilor de a opri Teheranul să producă arme nucleare şi de a interfera cu problemele vecinilor din Orientul Mijlociu.