PNL pierde lupta la CCR. Deputatul impus de PSD la Curtea Constituţională îşi va prelua mandatul

La scurt timp după ce deputatul independent Marian Enache a fost validat în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, liberalii au contestat decizia la CCR pe motiv că numirea nu s-a făcut corect procedural. Astăzi, CCR le-a respins sesizarea, astfel că alesul PSD se pregăteşte să îşi preia mandatul.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
29.06.2016

Sesizarea liberalilor privind numirea deputatului independent (ex-UNPR) Marian Enache în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a fost respinsă, a anunţat miercuri, după şedinţă, preşedintele interimar al CCR, Valer Dorneanu.

"Textul de lege vorbeşte că propunerile se pot face de grupuri, de deputaţi sau de senatori. Nimeni nu poate să interzică unui deputat sau unui senator să se autopropună, cum şi doamna Jipa [Ruxandra Jipa - n.r.] s-a autopropus", a explicat Valer Dorneanu, adăugând că decizia a fost luată "cu majoritate bună", potrivit Agerpres.

Amintim că PNL a contestat pe 21 iunie numirea lui Marian Enache în funcţia de judecător al Curţii pe motiv că deputatul nu a beneficiat în mod oficial de susţinerea unui grup parlamentar.

"Am depus sesizarea marţi. Sesizăm faptul că numirea nu s-a făcut corect procedural. Senatul trebuia să facă această numire, propunerile trebuiau făcute de grupuri de senatori sau deputaţi, a fost o autopropunere. Colegii senatori de la PSD au spus că îl susţin, au declarat aşa şi nu au venit cu nicio adresă", a declarat Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului.

Pe 7 iunie, deputatul independent (ex-UNPR) Marian Enache a fost validat de Senat, cu 80 voturi "pentru" şi 37 "împotrivă", în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.

Monalisa Neagoe, contracandidata sa susţinută de PNL, a obţinut doar 34 de voturi "pentru" şi 83 "împotrivă", în timp ce senatoarea ex-UNPR, Ruxandra Jipa - 3 voturi "pentru" şi 114 "împotrivă".

Amintim că, la finele lunii, trei judecători CCR - Augustin Zegrean, Zoltan Puskas şi Tudorel Toader - îşi încheie mandatele, locul lor urmând să fie luat de candidaţii propuşi de Preşedinţie, Camera Deputaţilor şi Senat.

Deputatul independent Marian Enache - opţiunea validată de Senat, susţinut de PSD&company - urmează să-l înlocuiască pe Valentin Zoltan Puskas, Attila Varga - susţinut de UDMR - pe Tudorel Toader, iar Livia Stanciu - candidatul ales de Klaus Iohannis - pe Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor