Plumb, cu lacrimi în ochi: Nu pot să cred că au fost atitudini de bucurie, de cântec, de dans faţă de necazul lui Dragnea

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, s-a arătat indignată de cei care s-au bucurat în stradă de condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea.
Rovana Plumb
Rovana Plumb (Florin Chirila/Epoch Times)

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi-a exprimat vineri, la Palatul Parlamentului, "susţinerea totală" faţă de preşedintele PSD Liviu Dragnea, proaspăt condamnat în primă instanţă la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive, şi s-a arătat indignată de protestatarii din Piaţa Victoriei care au sărbătorit în stradă "necazul" acestuia.

"Cuvântul de ordine solidaritate, unitate, care conferă forţă ca întotdeauna partidului nostru. Avem două angajamente după care trebuie să ne ghidăm: În primul rând angajamentul faţă de cei care ne-au transferat încrederea lor pentru a guverna România, pentru a guverna în folosul Românilor, şi cel de-al doilea angajament, acela de a pune capăt şirului abuzurilor. Ţara în care prezumţia de nevinovăţie poate fi suspendată, este o ţară care va pierde, pentru că în curând, dacă prezumţia de nevinovăţie nu va fi respectată, e posibil ca libera exprimare şi ea să fie suspendată", a declarat Rovana Plumb.

Reporter: În primăvara anului 2015, dl. Dragnea a mai fost într-o situaţie similară, şi atunci aţi spus că mai importantă decât funcţiile este demnitatea. Credeţi că astăzi va face pasul înapoi?

Rovana Plumb: Sunt convinsă că domnul preşedinte Liviu Dragnea va acţiona ca şi până acuma în interesul ţării şi nu sunt de acord sub nicio formă să existe această temă a renunţării la poziţia pe care o are, poziţie care înseamnă o răspundere faţă de România. Susţin cu totalitate ca preşedintele Liviu Dragnea să continue efortul de a putea guverna bine şi de a face lucruri bune. Ceea ce vreau să vă spun şi să fac un apel, este că nu mi-aş fi dorit şi nu aş fi crezut că după 28 de ani de la Revoluţie, să trăim momente în care ura să fie atât de puternică şi atât de vizibilă. Eu nu pot să înţeleg, respect democraţia, respect dreptul la protest, dar nu pot să cred că pot exista atitudini de bucurie, de cântec, de dans faţă de necazul unui om.

Reporter: Credeţi că partidul ar putea să piardă la capitolul imagine dacă dl. Liviu Dragnea rămâne în fruntea PSD?

Rovana Plumb: Nu. Pentru că v-am spus, eu sunt convinsă şi cred cu tărie că principiul prezumţiei de nevinovăţie este cel care trebuie să primeze.

Reporter: Ce le veţi spune partenerilor europeni?

Rovana Plumb: Adevărul. Toţi partenerii noştri europeni, după cum ştiţi, susţin prezumţia de nevinovăţie. Discutăm după.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne