Pleşu: Îi reproşez lui Iohannis o neproductivă confuzie între "echidistanţă" şi "absenţă"

Lumea vrea, totuşi, să ştie ce şi cum gândeşte primul om al ţării, cum cântăreşte o situaţie sau alta şi cum înţelege să-şi exercite "pas cu pas funcţia", consideră Andrei Pleşu.
Ana Ion
02.01.2017

alte articole

Andrei Pleşu (Florin Chiriă/Epoch Times)
Ana Ion
02.01.2017

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să fie ceva mai vocal, mai explicit, în momentele de tensiune socială şi politică, a opinat scriitorul Andrei Pleşu, într-un articol intitulat "Politică şi bune maniere", publicat luni în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul.

"Ştim: dl. Iohannis nu e genul guraliv. Într-un fel, am contat pe asta cînd l-am votat, după ani întregi de verbalizare torenţială, de promptitudine zgomotoasă, de discurs supra-abundent. Pe de altă parte, nici discreţia princiară nu e o soluţie, mai ales cînd e vorba despre decizii de interes naţional. Cînd preşedintele ţării refuză o nominalizare pentru fotoliul de prim-ministru, e musai să spună mai mult decît "nu". Altfel se întreţine o atmosferă de echivoc, de fals mister, de motivaţie ocultă, nesănătoase pentru o ţară democratică", a remarcat Pleşu.

Deşi înţelege că anumite lucruri nu se pot spune detaliat, în gura mare, scriitorul evidenţiază faptul că oamenii politici ştiu foarte bine să spună câte ceva nespunând tot, să sugereze, să ambaleze convenabil inavuabilul, să "desecretizeze" păstrând secretul.

"Una peste alta, se puteau găsi procedee retorice mai suple, mai lămuritoare, decît simpla închidere a uşii. Şi, în general, preşedintele trebuie, cred, să fie ceva mai vocal, mai explicit, în momentele de tensiune socială şi politică. Îi reproşez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între "echidistanţă" şi "absenţă". Lumea vrea, totuşi, să ştie ce şi cum gîndeşte primul om al ţării, cum cîntăreşte o situaţie sau alta, cum înţelege să-şi exercite "pas cu pas" funcţia, a adăugat Pleşu.

Pentru a citi continuarea articolului intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor