Planul lui Nicolicea de suspendare provizorie a preşedintelui - Zegrean: "Cred că glumeşte, cred că v-a aruncat o coajă de banană!"

Procedura de suspendare a preşedintelui ţării este prevăzută în Constituţie, nu este o joacă. Nu se poate ca Parlamentul să se joace de-a suspendarea preşedintelui numai ca s-o dea jos pe Kovesi, crede Augustin Zegrean.
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean (Epoch Times România)

Scenariul suspendării preşedintelui Iohannis pentru ca Tăriceanu să-i ia temporar locul ca interimar, să o revoce pe Kovesi după care Parlamentul să retragă Hotărârea de demitere a preşedintelui iar Iohannis să revină la Cotroceni fără să se mai facă referendum, este o glumă, o "coajă de banană", crede fostul şef al CCR, Augustin Zegrean.

Comentând acest scenariu lansat de Eugen Nicolicea, Zegrean a explicat pentru STIRIPESURSE.RO, că aşa ceva nu se poate pentru că articolul 95, alineat 3 din Constituţie este imperativ şi impune organizarea referendumului de suspendare, căci în acest fel se află care este voinţa populară.

”Eu cred că glumeşte, cred că v-a aruncat o coajă de banană să vadă dacă alunecaţi pe ea. Procedura de suspendare este prevăzută în Constituţie, ea nu este o joacă. În Constituţie scrie clar că după suspendarea preşedintelui se merge la referendum. Nu se poate fără exprimarea voinţei populare.

Eu ştiu de unde s-a inspirat acest domn, moldovenii fac acest lucru, îşi dau jos preşedintele o săptămână, apoi îl pun la loc, dar acolo Curtea Constituţională îl suspendă şi cred au o prevedere specială în acest sens.

În cazul unei proceduri de suspendare, cel mai mult contează voinţa populară, pentru că tocmai de aceea s-a scris în Constituţie că poporul alege preşedintele.

Dacă suntem o ţară, un regim constituţional, un astfel de scenariu nu este posibil absolut deloc. Aşa, suspendăm Constituţia şi devenim orice altceva, dar nu o ţară guvernată de Constituţie şi legi.

Eu am să vă rog să citiţi Articolul 95, aliniatul 3 din Constituţie: ”(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.”

Acest articol din Constituţie nu lasă niciun loc de interpretare, este un text imperativ”, a declarat Augustin Zegrean, pentru STIRIPESURSE.RO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne