Plahotniuc se vrea mai aproape de oameni. Maia Sandu: Dacă vă pasă de voinţa oamenilor, plecaţi de la guvernare

Iniţiativa de modificare a sistemului electoral, propusă de Plahotniuc începând cu anul 2011, ar putea trece acum, luând în considerare faptul că acesta deţine majoritatea parlamentară, iar în următoarele zile va fi, din nou, propusă Parlamentului pentru discuţii.
Vladimir Plahotniuc (pdm.md)
Maria Maevschi
06.03.2017

După cum anunţa şi la congresul Partidului Democrat din anul 2016, când a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, Vlad Plahotniuc menţionează luni, în cadrul unui briefing de presă, că proiectul său de bază ar fi apropierea PD mai mult de oameni, chiar dacă şi până în prezent acest lucru a rămas doar la nivel de declaraţii. Pe de altă parte, cu o replică ironică a venit liderul PAS, potrivit căreia, Plahotniuc, „cunoscut ca cel mai corupt politician din ţară, ca cel mai mare cumpărător de deputaţi şi ca persoana cea mai detestată de cetăţenii Republicii Moldova vrea să fie mai aproape de cetăţeni”.

„Ne vom activiza în ceea ce priveşte comunicarea directă cu cetăţenii. Chiar din această săptămână, reprezentanţii Partidului Democrat vor începe un program mult mai activ de lucru în teritoriu unde principala lor sarcină este să discute cu oamenii, să-i asculte şi să vină cu soluţii de rezolvare a problemelor cu care aceştia se confruntă”, a declarat Plahotniuc, evitând să vorbească în nume personal despre întâlnirile cu poporul.

În replică, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu i-a sugerat preşedintelui Partidului Democrat, pentru cazul în care vrea să aducă politicienii mai aproape de alegători, „să înceapă de la propria lui persoană, să iasă în stradă fără pază şi să asculte ce spun oamenii despre el. Pun pariu că majoritatea oamenilor o să-i spună că el şi anturajul lui sunt marea problemă a acestui stat, nu sistemul electoral pe care vrea să-l schimbe”.

”90% dintre oameni vă consideră cel mai nociv politician din Republica Moldova, 61,6% consideră că ţara noastră merge într-o direcţie greşită, 80% din cetăţeni nu sunt mulţumiţi de situaţia economică din Republica Moldova, 54% declară că cea mai mare problemă a Republicii Moldova este corupţia, 47% consideră că vinovaţi de situaţia actuală din ţară se fac grupările de oligarhi şi 106 persoane părăsesc RM zilnic”, sunt câteva dintre rezultatele sondajelor făcute în Moldova în ultima perioadă, cărora le-a dat citire Maia Sandu, însă pe care guvernarea evită cu încăpăţânare să le accepte.

În opinia lui Plahotniuc, majoritatea oamenilor nu cunosc oamenii pe care îi votează, ei votează o listă de partid, în mare parte autonomă, ei nu au reprezentanţi în organele politice ale statului, astfel că, acesta împreună cu colegii din PD au decis să sprijine reformarea sistemului de alegere a deputaţilor în Parlament şi să promoveze în societate şi în forumul legislativ ideea votului uninominal.

„Votul uninominal rezolvă câteva lucruri foarte importante. Dă posibilitate reală cetăţenilor să decidă pe cine trimit ei în Parlament; să nu mai voteze liste de partid în spatele cărora se ascund uneori persoane anonime, incompetente, politicieni care uită de oameni a doua zi după ce au fost votaţi; face ca deputatul să fie reprezentativ pentru comunităţi clare de oameni, să provină dintr-un raion concret; dă posibilitate ca raioanele să fie reprezentate în Parlament de oameni locali, nu de deputaţi puşi pe listă de la centru aşa cum vrea liderul de partid, sau un grup de politicieni”, a explicat Plahotniuc iniţiativa propusă încă din anul 2011, dar care până acum nu a trecut niciodată şi care în zilele următoare va fi propusă Parlamentului spre discuţii.

În context, acesta a mai adăugat, că datorită aceste iniţiative, pentru prima dată în Republica Moldova cetăţenii vor avea posibilitatea să le retragă înainte de termen mandatul deputaţilor care nu-şi fac datoria. Şi tot pentru prima dată, în iniţiativa privind modificarea sistemului electoral, şi diaspora va avea propriii deputaţi în Parlament. „Este dificil să implementăm vreun proiect de readucere a cetăţenilor aici acasă în Moldova din moment ce ei nu sunt reprezentaţi în Parlament”, a adăugat Plahotniuc.

„Prin introducerea sistemului uninominal, Plahotniuc vrea un singur lucru, să se menţină cu orice preţ la putere, chiar cu preţul libertăţii şi bunăstării noastre. Cum? Prin coruperea deputaţilor aleşi în circumscripţii uninominale.

Plahotniuc vrea să schimbe sistemul electoral pentru că vrea să-şi încerce ultima şansă de a intra în Parlament. Este o minciună că oamenii vor putea să retragă mandatul deputatului ales. Veţi folosi acest sistem pentru a desena circumscripţii aşa încât indiferent de votul oamenilor într-o anumită circumscripţie să câştige omul care vă convine”, a mai replicat în concluzie Maia Sandu, menţionând că plasându-se împotriva lui Plahotniuc, PAS este, de fapt, de partea oamenilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor