Pierre Moscovici: Alegerile din Italia reprezintă o ameninţare politică serioasă pentru Bruxelles

Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare.
Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare. (John Thys/AFP/Getty Images)

Viitoarele alegeri din Italia reprezintă un “risc politic” serios pentru stabilitatea Uniunii Europene, potrivit declaraţiei comisarului european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, în contextul în care partidele eurosceptice conduc în sondaje.

Moscovici a recunoscut că rezultatul alegerilor din 4 martie este “oarecum nesigur”, pe fondul amplificării temerilor din Bruxelles că popularitatea tot mai mare a partidelor eurosceptice din blocul european ar putea avea consecinţe serioase în Italia, potrivit publicaţiei britanice Express.

Atât Mişcarea Cinci Stele (M5S), care conduce în prezent în sondaje, cât şi Liga Nordică, un aliat în coaliţia de centru-dreapta, au cerut în ultimii ani un referendum privind apartenenţa Italiei la UE şi ambele au manifestat scepticism în privinţa ideii de a crea legături mai strânse cu UE.

Partidul Democrat aflat la conducerea Italiei este singurul participant pro-UE major în viitoarele alegeri, însă lunile de diviziuni au destabilizat această formaţiune politică.

Liderul democraţilor, Matteo Renzi, care candidează din nou după ce a demisionat în decembrie 2016 când alegătorii au respins reforma sa constituţională, nu este la fel de popular cum era în trecut şi a fost descris ca o “forţă epuizată”.

Moscovici a recunoscut că Bruxelles-ul monitorizează cu atenţie situaţia politică din Italia.

“Italia se pregăteşte pentru alegeri şi rezultatul este oarecum nesigur”, a afirmat el, adăugând: “Ce fel de majoritate de guvernare va fi după votare? Care va fi programul? Care va fi angajamentul european?”

Datoria publică imensă a Italiei este unul dintre principalii factori ce au dus la creştere euroscepticismului în ţară şi, deşi câteva noi măsuri au dus deja la o reducere uşoară a nivelului datoriei, Banca Italiei a dezvăluit în octombrie 2017 că guvernul datorează suma de 2,3 trilioane de euro.

În calitate de cea de-a treia mare economie din Uniunea Europeană, temerile legate de datoria Italiei ar putea avea consecinţe mari pentru blocul european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe