Phenianul susţine că a testat cu succes o nouă rachetă care poate transporta focoase nucleare

Coreea de Nord a anunţat că testul de duminică a implicat un nou tip de rachetă capabilă să transporte un focos nuclear de capacitate mare. Testul a atras un val de condamnări internaţionale şi apeluri pentru aplicarea unor sancţiuni mai dure împotriva regimului comunist nord-coreean.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. (Getty Images)

Lansarea de duminică a implicat o “rachetă balistică strategică nou dezvoltată de rază medie/lungă, Hwasong-12”, a relatat luni agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA.

Agenţia nord-coreeană de ştiri a adăugat că dictatorul Kim Jong-un a “monitorizat personal” testul de rachetă.

Racheta testată duminică dimineaţă a aterizat în mare, în largul coastei Rusiei.

De asemenea, racheta a atins o altitudine de 2.111 km şi a zburat pe o distanţă de 787 km, ajungând în locaţia dorită, conform KCNA.

Mai mulţi experţi în rachete au declarat că traiectoria înaltă înseamnă că racheta ar putea zbura cel puţin 4.000 km pe o traiectorie standard, atingând astfel cu uşurinţă Coreea de Sud şi Japonia, dar nu şi Statele Unite.

Se crede că Phenianul este capabil să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) care poate transporta un focos nuclear către SUA. Recentele teste de rachete din Coreea de Nord au îngrijorat ţările vecine Japonia şi Coreea de Sud, precum şi aliatul lor SUA. De altfel, Washingtonul a avertizat că ar putea recurge la măsuri militare pentru a pune capăt programului nuclear nord-coreean. Phenianul a răspuns cu propriile sale ameninţări. Armatele niponă şi sud-coreeană şi-au sporit prezenţa în Peninsula Coreeană.

38 North, un grup din SUA care monitorizează Coreea de Nord, a declarat după testul de duminică faptul că “acesta pare să fi demonstrat nu numai o rachetă balistică de rază intermediară (IRBM) care ar putea lovi baza americană din Guam dar, şi mai important, ar putea reprezenta un progres substanţial în procesul de dezvoltare al unei rachete balistice intercontinentale”.

Consiliul de Securitate al ONU se va întâlni marţi pentru a discuta despre testul nord-coreean de duminică. Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că testul este un mesaj adresat Coreei de Sud după învestirea oficială a noului său preşedinte, Moon Jae-in. Noul lider sud-coreean a promis că va încerca să coopereze cu vecinul său izolat.

ONU şi SUA au aplicat împotriva Coreei de Nord mai multe seturi de sancţiuni din cauza programelor sale nucleare şi de dezvoltare de rachete.

Coreea de Sud a anunţat luni că va trimite delegaţi special în cinci ţări pentru a stabili legături mai puternice. Delegaţii vor călători în SUA, China, Japonia, Rusia şi Germania cu scopul de a se întâlni cu oficiali de rang înalt pentru a le explica planurile Coreei de Sud şi pentru a determina modul de formare a unor relaţii bilaterale, a declarat Casa Albastră a preşedintelui sud-coreean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe