Petre Tobă chemat la DNA. Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală

Pus luni la dispoziţie de către noul ministru de Interne, Tobă şi-a început ziua de marţi cu o vizită la DNA, unde i s-a comunicat că a fost pusă în mişcare "acţiunea penală pentru favorizarea infractorului" în dosarul DIPI.
Loredana Diacu
04.10.2016

alte articole

Petre Tobă (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Loredana Diacu
04.10.2016

Fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă s-a prezentat, marţi, la DNA. La ieşirea din sediul instituţiei anticorupţie, Tobă a declarat că i-a fost adus la cunoştinţă faptul că a fost pusă în mişcare "acţiunea penală pentru favorizarea infractorului".

"Am fost citat şi m-am prezentat, ca de fiecare dată când voi fi citat, ocazie cu care mi s-a adus la cunoştinţă că a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru favorizarea infractorului", a afirmat Tobă.

Reamintim că pe 9 septembrie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru, pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

Petre Tobă este cercetat în acest dosar alături de alte 24 de persoane — şefi şi angajaţi din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), suspecte pentru infracţiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Luni, 3 octombrie, noul ministru de Interne, Dragoş Tudorache a semnat decizia de punere la dispoziţie a lui Petre Tobă, a doi foşti şefi DIPI şi a 11 poliţişti.

Mai amintim că procurorii DNA au constatat, de-a lungul investigaţiilor ce au fundamentat dosarul - disjuns din „Limuzina" - faimosul caz în care Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui Audi A8 - că din fondurile DIPI s-au cheltuit fonduri importante pentru cele mai neaşteptate cheltuieli. Astfel, din fondurile operative ale direcţiei au fost cumpărate căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei precum şi stilouri în valoare de 13.000 lei. Tot din aceşti bani s-au plătit şi mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai D.I.P.I.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor