Peste 6.000 de imigranţi salvaţi în Mediterană în câteva zile

Peste 6.000 de imigranţi au fost salvaţi, în ultimele câteva zile, în timp ce încercau să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa, au declarat oficiali UE şi ai Marinei italiene.
Ambarcaţiuni cu refugiaţi în drum spre Grecia.
Ambarcaţiuni cu refugiaţi în drum spre Grecia. (Aris Messins/AFP/Getty Images)

Paza de coastă italiană a declarat că aproximativ 3.000 de persoane au fost salvate sâmbătă după ce, cu o zi în urmă, fuseseră salvaţi un număr similar de imigranţi.

Naţionalităţile persoanelor salvate nu au fost făcute publice.

Paza de coastă a declarat că Marina italiană, agenţia UE de protecţie a frontierelor (Frontex) şi mai multe ONG-uri au participat, de asemenea, la eforturile de salvare.

Unii dintre imigranţii salvaţi au fost duşi în Italia, iar 730 de persoane aflate pe o ambarcaţiune operată de grupul Doctori Fără Frontiere călătoreau, de asemenea, spre ţărmul italian.

Paza de coastă libiană a declarat pentru Associated Press că a salvat sâmbătă aproximativ 170 imigranţi în largul coastei de lângă Tripoli, adăugând că a eşuat să salveze alţi imigranţi din cauza lipsei resurselor.

Italia şi Libia au cooperat pentru a reduce numărul de persoane care încearcă să efectueze călătorii periculoase spre Europa.

Organizaţia Internaţională pentru Imigraţie susţine că 43.490 de imigranţi au sosit în Europa pe mare până în 26 aprilie.

Oficialii susţin că aproximativ 1.000 au murit până acum în acest an încercând să facă aceeaşi călătorie, iar peste 4.500 au murit, au dispărut sau se estimează că s-au înecat, în 2016.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe