Patru ani de investigaţii. CPR Moldova: furtul rămâne neinvestigat, activele furate – nerecuperate

Premierul Pavel Filip a promis cetăţenilor un panou care să prezinte zilnic tuturor cetăţenilor cât s-a recuperat din miliardul furat. Potrivit experţilor, panoul realizat de Ministerul Finanţelor ar fi manipulator, astfel încât CPR Moldova prezintă propriul panou pe care valoarea recuperărilor este zero.
Panoul miliardului, Centrul de Politici şi Reforme
Panoul miliardului, Centrul de Politici şi Reforme (facebook.com / CPR Moldova)

Întrucât calitatea informaţiei prezentate de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în panou nu este corespunzătoare, Centrul de Politici şi Reforme propune cetăţenilor un alt panou care, în opinia lor, este real. „Suntem în al patrulea an de investigaţii şi cam atâtea active s-au recuperat până acum din furtul bancar”, au menţionat autorii panoului pe care este indicată valoarea zero.

„Tabelul prezentat de Ministerul Finanţelor, deşi este numit ”recuperarea activelor fraudate”, oferă informaţie despre procesul de lichidare a celor trei bănci falimentate. Chiar dacă se înregistrează venituri din lichidarea băncilor prin vânzarea activelor fixe ale acestora, miliardul rămâne furat, furtul rămâne neinvestigat, iar activele furate – nerecuperate”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, CPR Moldova.

Potrivit autorilor noului panou, în trecut aceştia au făcut un apel către Ministerul Finanţelor atrăgând atenţia ministrului Octavian Armaşu asupra reflectării eronate a procesului de recuperare a banilor delapidaţi din rezervele Băncii Naţionale a Republicii Moldova, solicitându-i să corecteze informaţia prezentată pe site-ul instituţiei pe care o conduce.

Mai mult decât atât, CPR Moldova a specificat că incorectitudinea informaţiei prezentate de Ministerul Finanţelor a fost demonstrată în repetate rânduri. Totodată, sic.md relatează că după „învestirea nocturnă a cabinetului său, premierul Pavel Filip a promis un panou „unde zilnic să vadă toată lumea că, uite, astăzi s-a reuşit recuperarea la această sumă de bani, mâine s-a reuşit să recuperăm această sumă de bani…”. N-a trecut nici jumătate de an şi pe site-ul Ministerului Finanţelor apare un tabel rudimentar, despre care mai mulţi experţi au spus că este manipulator. Problema e că datele din tabel nu reprezintă informaţii despre „recuperarea activelor fraudate”, aşa cum se pretinde, ci despre lichidarea băncilor furate”.

Cu toate acestea, Ministerul insistă că panoul prezentat pe situl instituţiei nu reprezintă o informaţie eronată, îngrijorător fiind faptul că unele instituţii oferă publicului informaţii ”oficiale”, dar false, menţionează autorii noul panou al miliardului.

Directorul de programe în cadrul CPR Moldova, Dumitru Alaiba, a scris pe contul său de socializare o adresare către prietenii săi economişti, menţionând că „noi de vreo două săptămâni facem aceste calcule. Mai pe scurt, asta a ieşit. Vă rog tare, tare mult să verificaţi şi voi atent şi, dacă ceva greşeli, haideţi să corectăm împreună”.

„De asta poporul moldav s-a resemnat. Panoul este magic, zerourile ne hipnotizează”, a scris pe contul său de socializare directorul de politici şi programe CPR Moldova, Ştefan Gligor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe