Paste cu sos de carne şi ciuperci - o cină copioasă şi hrănitoare

Paste cu sos de carne şi ciuperci
Paste cu sos de carne şi ciuperci (Maria Baciu / Epoch Times)

Cele mai multe reţete de paste cu sos de carne folosesc carnea măcinată. Această reţetă foloseşte carne tăiată în cubuleţe, legume şi paste făinoase, dând mâncării o textură mult mai elegantă. Veţi servi o masă copioasă şi hrănitoare, cu ingrediente gustoase. Ce rămâne este suficient pentru pus la pachet a doua zi.

Ingrediente:

  • 500 g carne de vită pentru gulaş sau viţel sau porc
  • 250 g ciuperci
  • două cepe
  • un ardei roşu ( sau 100 g ardei copt congelat)
  • sucul de la o jumătate de lămâie
  • sare, piper
  • oregano, cimbru
  • un pachet paste
  • trei linguri ulei

Mod de preparare:

Se curăţa zarzavaturile. În cratiţa în care preparăm carnea, se pun 2 linguri de ulei la încins, apoi se adaugă ceapa tăiată mărunt şi ardeiul tăiat în cubuleţe.

Ciupercile se curată, se spală şi se taie în bucăţi, apoi se adaugă peste ceapă şi ardei. Se lasă până când ciupercile lasă apă, apoi se adaugă carnea tăiată în cubuleţe, amestecându-se până când carnea îşi schimbă culoarea. Se adaugă apoi sare, piper, o cană de apă sau supă de oase şi câteva rămurele de cimbru şi/sau oregano tăiate mărunt. Nu se pune prea mult cimbru/oregano deoarece acestea având arome puternice, pot da mâncării un gust amărui.

Se lasă să fiarbă în continuare la foc mic, până când se pătrunde bine carnea. La sfârşit, se adaugă sucul de la o jumătate de lămâie şi se potriveşte de sare. Se mai poate adăuga puţin cimbru şi oregano pentru aromă.

Între timp, se pune apa la fiert cu sare şi puţin ulei. Când apa începe să clocotească se adaugă pastele făinoase şi se lasă să fiarbă atâta timp arată pe ambalajul pastelor. Scurgeţi apoi pastele de apă, după care le puneţi înapoi în vasul în care s-a preparat sosul de carne. Se mai lasă să dea un clocot, după care mâncarea este gata pentru servit.

Dacă vreţi să serviţi şi a doua zi, e preferabil să nu amestecaţi pasta cu carnea fiartă, deoarece, pasta va absorbi tot sosul de la carne. În acest caz puneţi întâi pastele fierte în farfurie, iar peste turnaţi sosul de carne fierbinte.