Parlamentul European începe să voteze sancţiuni împotriva Poloniei

Preşedintele polonez Andrzej Duda.
Preşedintele polonez Andrzej Duda. (Janek Skarzynski/AFP/Getty Images)

Parlamentarii europeni au pregătit miercuri o procedură de sancţionare a Varşoviei ca urmare a temerilor legate de restricţionarea independenţei judiciarului şi încălcarea valorilor fundamentale ale UE de către guvernul naţionalist polonez.

Într-o rezoluţie adoptată cu 438 de voturi pentru, 152 împotrivă şi 71 de abţineri, parlamentarii UE au condamnat “încălcarea gravă” ale legilor ţării şi au precizat că ar trebui lansat aşa-zisul Articol 7 de către statele membre.

Ca şi în cazul unei rezoluţii similare adoptate în luna mai împotriva Ungariei, europarlamentarii au cerut Comisei pentru libertăţi civile din Parlamentul UE să întocmească un raport privind situaţia din Polonia, care va sta la baza votului ulterior în plen, prin care se va cere în mod oficial Consiliului să activeze Articolul 7.

Procedura privind sancţiunile ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE.

Totuşi, acest lucru este improbabil să se întâmple, în condiţiile în care guvernul ungar a precizat deja că va bloca orice încercare de acest fel.

Premierul polonez Beata Szydlo a declarat că votul de miercuri este “revoltător”, adăugând că va discuta această problemă vineri în cadrul unui summit neoficial în oraşul suedez Göteborg la care vor participa liderii UE.

Rezoluţia Parlamentului European cere autorităţilor poloneze să implementeze în întregime toate recomandările făcute de Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia, un organism de monitorizare legală din cadrul Consiliului Europei.

De asemenea, rezoluţia cere Varşoviei “să se abţină de la orice reformă care ar putea periclita respectarea legii şi, în special, independenţa sectorului judiciar şi cere să amâne adoptarea de noi legi până la finalizarea unei evaluări corespunzătoare.

Europarlamentarii au cerut de asemenea guvernului polonez – condus de partidul conservator eurosceptic Lege şi Justiţie (PiS) – să se conformeze tuturor prevederilor statului de drept şi a drepturilor fundamentale incluse în tratatele care stau la baza UE.

Anterior votului, parlamentarii UE au participat la o dezbatere – pentru a cincea oară – asupra situaţiei actuale din Polonia, de la care europarlamentarii polonezi de aripă dreapta au plecat în semn de protest.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a evidenţiat temerile executivului UE privind legislaţia poloneză care a fost adoptată şi propusă în timpul verii în Varşovia, despre care susţine că adânceşte sistematic ameninţarea în ceea ce priveşte aplicarea legii în Polonia.

Confruntându-se cu un val tot mai mare de critici, două dintre aceste proiecte de lege au fost respinse de preşedintele polonez Andrzej Duda. În luna septembrie, Duda a propus propriile variante la proiectele de lege.

Timmermans a declarat europarlamentarilor că nici variantele propuse de Duda nu au fost acceptabile.

“În această etapă preliminară a evaluării noastre, Comisia a notat deja că anumite probleme din aceste proiecte de lege ar putea genera temeri serioase”, a precizat el.

Timmermans a cerut Varşoviei să alinieze proiectele de lege cu reglementările şi standardele UE privind independenţa judiciară şi să se implice în dialog cu Comisia Europeană.

“UE nu poate funcţiona dacă statele membre încep să spună că noi alegem care reglementări ni se aplică. Independenţa sectorului judiciar este esenţială în statul de drept. Nu poţi folosi majoritatea pentru a ignora legea, nu poţi folosi democraţia împotriva statului de drept”, a adăugat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe