Parlamentari ruşi recomandă revizuirea doctrinei nucleare a ţării

Vladimir Putin, împreună cu Valerii Gherasimov (Getty Inages)
Andrei Popescu
22.11.2018

O comisie a camerei superioare a Parlamentului rus a recomandat Kremlinului să revizuiască reglementările cu privire la utilizarea armelor nucleare, potrivit agenţiilor de ştiri locale.

Rapoartele media susţin că participanţii la audierile de miercuri, organizate de Comisia pentru Apărare şi Securitate din cadrul Consiliului Federaţiei, au sugerat că, Consiliul prezidenţial pentru Securitate ar trebui să conceapă o nouă versiune a doctrinei nucleare, potrivit RFE/RL.

Parlamentarii au susţinut în recomandările lor, care nu au caracter obligatoriu şi care au fost citate de agenţiile de ştiri, că versiunea revizuită a doctrinei ar trebui, în special, să ofere un răspuns la o utilizare ipotetică de arme hipersonice şi alte tipuri de arme strategice non-nucleare împotriva Rusiei.

Propunerile au fost prezentate la două zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu oficiali militari de rang înalt, în care s-a discutat despre un răspuns la ameninţările SUA că se retrage dintr-un tratat cheie privind armele nucleare.

Retragerea SUA din Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF) “nu va rămâne fără un răspuns din partea noastră”, a precizat Putin la întâlnirea de luni din Moscova, adăugând că Kremlinul este pregătit să discute problema cu Washingtonul.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luna trecută intenţia de a se retrage din tratatul din 1987, invocând presupusa încălcare a prevederilor acordului de către ruşi, care interzice celor două ţări să deţină, să producă sau să desfăşoare rachete de croazieră şi balistice cu lansare terestră care au o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 km.

Rusia a negat în repetate rânduri acuzaţiile şi, la rândul ei, a susţinut că unele elemente ale sistemelor americane de apărare antirachetă din Europa încalcă acordul respectiv. Washingtonul neagă afirmaţiile ruşilor.

Iniţiativa lui Trump are loc pe fondul tensiunilor continue dintre Occident şi Rusia pentru probleme care includ anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, în 2014, şi rolul acesteia în războaiele din Siria şi estul Ucrainei, presupusul amestec al ruşilor în alegerile din SUA şi Europa şi presupusa implicare a Kremlinului în otrăvirea unui fost agent rus şi a fiicei sale într-un oraş britanic în luna martie. Moscova a negat atât acuzaţiile legate de interferarea cu alegerile din SUA sau alte state, cât şi cele privind cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor