Paradoxuri româneşti. Profesorii primesc lefuri mai mici decât şoferii şi secretarele din primării

Într-o ţară normală, nivelul salariilor trebuie să reflecte importanţa muncii prestate de beneficiarii acestora. În România însă există profesori plătiţi cu mult mai puţini bani decât "secretarele sau şoferii din primării, care beneficiază de salarii stabilite discreţionar".
(Arhivă 2014) Miting de protest al sindicatelor din Cartel ALFA desfăşurat în faţa Guvernului României, la Piaţa Victoriei
(Arhivă 2014) Miting de protest al sindicatelor din Cartel ALFA desfăşurat în faţa Guvernului României, la Piaţa Victoriei (Epoch Times România)

După ce în campania electorală şi când a preluat puterea coaliţia PSD/ALDE promitea majorări consistente pentru profesori, în realitate, cadrele didactice vor beneficia de măriri infime (în jur de 4%), arată Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Mai mult, pe lângă faptul că în Educaţie sunt printre cele mai mici salarii, se va ajunge la paradoxul ca unii profesori să ia lefuri mai mici decât "secretarele sau şoferii din primării, care beneficiază de salarii stabilite discreţionar", acuză sindicaliştii.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei.

"Este suma reală pe care o primeşte un cadru didactic, după creşterea salariului brut cu 25%. În realitate, majorarea salariului net este de doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat. Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, va avea de la 1 ianuarie 2018, salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%", argumentează FSLI, citat de România Liberă.

Potrivit sindicaliştilor, prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic care predă la catedră este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de salarizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare.

"Îi reamintim, pe această cale, ministrului Muncii, doamna Lia Olguţa Vasilescu, faptul că această lege a fost elaborată, fără să existe negocieri serioase, confederaţiile sindicale nu au primit acest proiect şi nu au avut posibilitatea de a analiza proiectul în ansamblu. Au fost doar întâlniri separate cu liderii domeniilor ocupaţionale, cărora li s-au prezentat grilele sectoriale şi care nu au ştiut ce se întâmplă şi în celelalte sectoare de activitate, aşa cum au decurs negocierile la Legea nr.284/2010. Legea de salarizarea în sistemul bugetar ar fi trebuit să aşeze salariaţii în grile în funcţie de cât de mult depinde dezvoltarea economică a României de domeniul din care fac parte aceştia. Privind grilele de salarizare, administraţia şi cei care lucrează în instituţiile de forţă ale statului român sunt domeniile cele mai importante din România, în viziunea celor care au aprobat această lege", consideră FSLI.

Sindicaliştii mai acuză că Legea cadru nr.153/2017 este o lege nedreaptă, având în vedere că regulile de aplicare sunt diferite şi discriminatorii.

"În timp ce angajaţii din educaţie vor primi acum, la început de an, sume infime, pentru aleşi s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acordă indemnizaţii calculate prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1 ianuarie 2018, de 1.900 lei", precizează FSLI.

Sindicatul oferă câteva exemple de indemnizaţii ale aleşilor locali – valoarea brută, de la 1 ianuarie 2018: viceprimar de comună sub 3.000 locuitori - 5.700 de lei (coeficient - 3); viceprimar de municipiu reşedinţă de judeţ - 15.200 de lei (coeficient - 8); primarul Capitalei - 19.000 de lei (coeficient - 10).

“Într-o ţară normală nivelul salariilor trebuie să reflecte importanţa muncii prestate de beneficiarii acestora. Este greu de spus care este cel mai important sector de activitate, dar cei mai mulţi specialişti susţin că învăţământul şi cercetarea sunt domeniile de care depinde dezvoltarea economică a unei ţări. În aceste condiţii, salariile din învăţământ ar trebui să fie printre cele mai mari. Dacă facem analiza obiectivă a modului în care sunt plătite cadrele didactice din România, constatăm că ţara noastră este atipică, salariile din educaţie fiind anormal de mici. Este revoltător faptul că, până în anul 1989, pe grila de salarizare a Legii nr.57/1974, un profesor de liceu (clasa de salarizare 32), avea un salariu apropiat de un preşedinte de tribunal, iar profesorul debutant avea clasa de salarizare 18, pe o scară de la 1 la 41. Astăzi, de exemplu, salariile din administraţie şi ordine publică sunt cu 60 la sută mai mari decât cele din educaţie, în timp ce în ţările dezvoltate şi cu o democraţie avansată, lucrurile stau invers, adică salariile din educaţie sunt mai mari decât cele din administraţie şi ordine publică. Este revoltător că Legea cadru nr.153/2017 nu elimină această anomalie. Argumentul guvernanţilor este că “sunt mulţi cei din educaţie şi mai mult nu permite bugetul”. În învăţământ numărul angajaţilor este stabilit în funcţie de numărul de copii, iar de la educaţia adevărată nu trebuie să facem rabat. Cu o asemenea poziţionare în grilele de salarizare a celor care pregătesc viitoarea forţă de muncă, şansele ca România să ajungă în rândul ţărilor cu nivel de trai ridicat tind către zero”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, potrivit sursei citate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne