Papahagi: „Se lamentează unii că DNA urmăreşte mai abitir politicienii corupţi decât corupătorii. E firesc să fie aşa”

Politicienii sunt motorul corupţiei din România. Ei deturnează banii publici spre clientelă şi indirect spre ei înşişi, a explicat Adrian Papahagi.
Adrian Papahagi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.03.2016

Primii responsabili de fenomenul corupţiei sunt politicienii, aşa că degeaba se lamentează unii că DNA îi urmăreşte mai mult pe aceştia decât pe "corupătorii" privaţi, este de părere Adrian Papahagi, membru fondator al partidului M10.

"Se lamentează unii că DNA urmăreşte mai abitir politicienii corupţi decât corupătorii. E firesc să fie aşa. Politicienii au avut pe mână banul public, pe care l-au deturnat înspre privaţi, politicienii au abuzat de mandatul popular şi de autoritatea pe care acesta le-o conferă. Sunt primii responsabili de fenomenul corupţiei, pe care îl combate cu tot mai mult succes DNA.

Bişniţarii Becali, Niro sau Cocoş, ca simpli privaţi, nu puteau face nimic dacă nu primeau cadou de la miniştri şi primari terenuri şi fonduri publice. Între doi privaţi pot exista fraude, nu corupţie. Corupţia apare atunci când politicienii au la dispoziţie o parte importantă din banii cetăţenilor şi din bunurile naţiunii, pe care le deturnează spre o clientelă şi indirect spre ei înşişi", a declarat Adrian Papahagi.

În opinia politicianului, cătuşele sunt soluţia post factum. "Soluţia principală este ca statul/politicienii să aibă acces la un procent cât mai mic din banii oamenilor. Un stat maximal este corupt la maximum".

Mai în glumă, mai în serios, Adrian Papahagi a mai precizat că, "la ritmul în care arestează DNA-ul (binecuvântat fie!), pentru prima dată ne vom bucura că nu avem cu cine să votăm".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor