Panică în grădina zoologică: familie înconjurată de gheparzi (video)

O familie "norocoasă" a scăpat ca prin urechile acului de gheparzii care i-au înconjurat în parcul Beekse Bergen Safari din Olanda.
Gheparzi
Gheparzi (Print screen YouTube)

Parcul Beekse Bergen Safari din Olanda are reguli foarte clare în ceea ce priveşte siguranţa vizitatorilor: este strict interzis să coboare din vehicul, în orice situaţie. Cu toate acestea, o familie franceză a ignorat acest avertisment.

Momentul a fost înregistrat cu telefonul mobil de către persoanele care se aflau într-un automobil aflat în spatele lor. În clipul video se poate viziona cum gheparzii se reped în mod deliberat spre familia care se afla pe o esplanadă lângă vehicul.

Totuşi, familia de francezi, formată din părinţi şi trei copii, în mod miraculos, nu au fost răniţi. Chiar şi atunci când unul dintre gheparzi s-a apropiat periculos de cel mai mic copil, acesta a fost salvat in extremis de mama sa, care l-a alungat agitând braţele.

Primii care au scăpat de pericol au fost tatăl şi fiul mai mare, care, alarmaţi de sosirea animalelor, au intrat în vehicul. Apoi, mama l-a luat pe cel mic în braţe şi s-a îndreptat la rândul ei spre maşină însoţită de fiul mijlociu. Copilul mijlociu a reuşit să intre în maşină şi, în sfârşit, mama şi cel mic.

Administratorul parcului, Niels de Wildt, a afirmat că membrii familiei au avut "noroc" datorită faptului că "gheparzii au un program de masă" şi în acel moment nu le era foame.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură